Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente: 80% dintre angajaţi, pe listele de vaccinare. În cadrul fabricii Terapia Cluj lucrează aproximativ 900 de persoane

Autor: Georgiana Mihalache 18.01.2021

♦ Etapa a doua de vaccinare, începută la 15 ianuarie, include şi angajaţii din domenii esenţiale, cum este producţia de medicamente.

Producătorul de medicamente Terapia Cluj a făcut liste cu angajaţii care vor să se vaccineze, în contextul în care etapa a doua include persoanele angajate în domenii cheie, printre care şi industria producătoare de medicamente.

„Avem liste de înscriere la vaccinare de aproape 80%, din circa 900 angajaţi, încă mai vin solicitări de la cei care nu au posibilităţi online, suntem în etapa a doua. Sperăm să vaccinăm cât de repede“, a spus Dragoş Damian, CEO al Terapia.

Vineri, 15 ianuarie, a început şi etapa a doua, după ce prima fază a vaccinării în România a inclus doar personalul din sănătate, medicii, personalul din farmacii. Deşi autorităţile au precizat că la ora 15 vor începe înscrierile pentru a doua etapă, platforma de vaccinare nu a fost disponibilă în primele ore sau a funcţionat cu discontinuităţi.