Cu forţă brută, China a ieşit câştigătoare din criză şi accelerează spre poziţia de cea mai mare economie la nivel mondial. Ponderea Chinei în economia lumii a ajuns la 14,5%, iar în 2028 va depăşi SUA. Dar este departe de a deveni şi liderul lumii

China accelează când alte economii mari se afundă într-o nouă recesiune, iar acest lucru îi aduce un rol mai mare în economia, comerţul şi investiţiile mondiale. Cu toate acestea, China pare mai degrabă un câştigător decât un lider.

Economia chineză, a doua ca mărime din lume, a crescut anul trecut, cu 2,3%, cel mai lent ritm din ultimele patru decenii. Pentru o naţiune mare în plină dezvoltare, un astfel de ritm echivalează cu o recesiune, însă pe hârtie China rămâne singura economie de importanţă globală care a evitat recesiunea în anul pandemiei. Spre comparaţie,

PIB-ul global s-a comprimat cu 4,2% în 2020, potrivit estimărilor Băncii Mondiale. În trimestrul patru,

PIB-ul chinez şi-a depăşit chiar şi ritmul de creştere de dinainte de pandemie, cu un avans anualizat de 6,5%.

Astfel, ponderea economiei Chinei în cea mondială a ajuns la 14,5% cu doi ani mai devreme decât s-a presupus iniţial. Iar analiştii se aşteaptă ca PIB-ul să urce cu peste 8% anul acesta, mai rapid decât toţi concurenţii principali, scrie Bloomberg.

China este pe drumul cel bun spre a depăşi SUA, în prezent cea mai mare economie a lumii, în 2028, cu doi ani mai devreme decât s-a estimat anterior, spune Homi Kharas, cercetător la Brookings Institution. Modul în care China îşi revine din pandemie îi permite economiei sale să conveargă cu cea a SUA în cel mai rapid ritm de până acum.

PIB-ul chinez reprezenta 71,4% din cel american în 2020. De asemenea, ponderea Chinei în comerţul global a crescut datorită exporturilor de produse care au legătură cu pandemia. Deja cel mai mare exportator al lumii, livrările Chinei pe pieţele externe s-au majorat cu 3,6% în 2020, potrivit datelor oficiale. Aceasta în condiţiile în care comerţul mondial s-a comprimat probabil cu 5,6%, arată estimările ONU.

În pandemie este probabil ca economia chineză să fi redevenit principala destinaţie pentru investiţii străine, titlu pierdut în faţa SUA în 2015. Investiţiile străine au atins peste 129,5 miliarde de dolari de la începutul anului trecut şi până în noiembrie, uşor peste nivelul de anul trecut. La nivel global, investiţiile s-au diminuat, probabil, cu 30-40% în 2020. Topul Fortune Global 500 al celor mai mari companii din lume în funcţie de venituri cuprinde acum mai multe companii din China decât din SUA (124 faţă de 121).

Progresul Chinei în pandemie se simte şi la nivel social. Astfel, China a ajuns să reprezinte un sfert din clasa de mijloc a lumii, un prag „care ar fi fost atins abia peste doi ani dacă n-ar fi fost pandemia de COVID-19“, a spus Kharas. Volkswagen şi General Motors au continuat anul trecut să vândă mai multe maşini pe piaţa chineză de cât pe cele de origine. Starbucks intenţionează să deschidă circa 600 de cafenele noi, în timp ce Nike a raportat pentru prima dată vânzări în China de două miliarde de dolari pentru trimestrul încheiat în noiembrie. Reţeta acestui „succes“ este binecunoscută.

Guvernul de la Beijing practic a îngheţat economia de 15.000 de miliarde de dolari în fabruarie. A folosit forţa brută pentru a izola oraşe şi provincii şi bloca oamenii în carantină, arată The New York Times. Beijingul a apelat la acelaşi set de unelte primitive pentru a reporni economia. A obligat fabricile să se redeschidă şi băncile de stat să acorde împrumuturi. Companiile de stat au primit ordin să-şi reia activitatea. Acum, guvernul subvenţionează noi rute feroviare şi fabrici.

O companie de stat, un concurent al Boeing şi Airbus, intenţionează să investească trei miliarde de dolari în 22 de proiecte mari de construcţii. Revenirea Chinei îl are în rolul principal pe muncitorul de rând. Acolo, pârghiile statului sunt cele mai eficiente la repornirea fabricilor mari sau a proiectelor de construcţii gigantice. Guvernul se concentrează de mult timp pe a ţine mulţumită clasa muncitoare, de teama turbulenţelor care influenţează politicile în SUA şi Europa.

China a ieşit câştigătoare din actuala criză, dar nu este un lider, crede Daniel Moss, comentator la Bloomberg. China trage după ea, în ascensiunea ei, întreaga economie globală. Dar are propriile probleme. Stimulul uriaş desfăşurat în timpul crizei financiare globale a contribuit la accelerarea re­dre­sării, dar le-a lăsat afacerilor chineze o mare povară de datorii. Prea multă exuberanţă riscă acum să creeze o fre­nezie a împrumuturilor care s-ar putea termina prost; un val de defaulturi în rândul unor companii mari a izbit pieţele la sfârşitul anului trecut.

China poate fi recunoscătoare că Rezerva Federală americană a preluat conducerea în stimularea expansiunii monetare în întreaga lume, reducând ratele dobânzilor la zero, reluând relaxarea cantitativă, deschizând în străinătate accesul la dolari şi clarificând faptul că o înăsprire a politicii monetare este la câţiva ani depărtare.

Această putere brută este atât un avantaj imens pentru SUA, cât şi o povară pentru Fed. La fel ca restul economiei globale, China beneficiază de pieţe prospere şi de condiţii financiare laxe fără a face prea mare efort. China merită pe bună dreptate laude pentru performanţa sa, iar economia mondială ar fi într-un loc mult mai rău fără rezistenţa ei.

Este posibil ca economia chineză să o depăşească în curând pe cea americană, însă nu va fi câinele conducător al atelajului. Un PIB în plină expansiune nu va schimba acest lucru. Chiar şi cu actuala creştere de după pandemie unele probleme sunt evidente. Economia a crescut, dar cheltuielile consumatorilor s-au dus în jos, iar prudenţa lor ar putea persista pentru că pandemia a reieşit la suprafaţă în mai multe oraşe. Economia încă se bazează în principal pe producţie şi mai puţin pe inovaţii şi servicii. Legiuni de absolvenţi de facultate au probleme în a-şi găsi un loc de muncă pe măsura pregătirii lor.