Piaţa hotelurilor de lux din România s-a prăbuşit cu 50% în ultimul an şi mai adună doar 57 milioane de lei. Două dintre cele mai mari branduri din piaţa hotelurilor de lux din România sunt JW Marriott şi Intercontinental, ambele fiind în Bucureşti

Autor: Miruna Diaconu 19.01.2021

Pandemia şi-a pus semnificativ amprenta asupra pieţei hoteliere de lux din România, astfel că în 2020 scăderea este de circa 50%, ceea ce duce piaţa la o va­loare de 57 mil. lei, conform datelor companiei de studii de piaţă Euro­monitor. În 2019, valoarea pieţei hotelurilor de lux a fost de circa 114 mil. lei.

Majoritatea hotelurilor de lux din România sunt focusate pe partea de turism de business, astfel că veniturile lor principale sunt asigurate din turiştii de corporate, dar şi din evenimentele pe care le organizau. Totuşi, pandemia a afectat considerabil şi turismul de business, multe companii apelând la soluţiile online pentru diversele întâlniri, cât şi evenimentele, care au trecut în 2020 în online din cauza restricţiilor cu privire la acest sector.