Gigantul AmerisourceBergen Corporation preia divizia de distribuţie Alliance Healthcare a Walgreens Boots Alliance, prezentă şi pe piaţa din România, pentru 6,47 mld.dolari. Ţuca Zbârcea & Asociaţii, avocaţii tranzacţiei locale

Autor: Roxana Rosu 19.01.2021

Grupul AmerisourceBergen Corporation preia divizia de distribuţie Alliance Healthcare a Walgreens Boots Alliance (WBA), prezentă şi în România, pentru 6,47 miliarde dolari, iar firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii a consiliat cumpărătorul în bucla locală a tranzacţiei.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a colaborat cu firma internaţională Hogan Lovells.

Echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost coordonată de Ciprian Dragomir, Avocat asociat şi Dominic Morega, Managing Associate şi a cuprins avocaţi şi experţi precum Roxana Pană, Managing Associate; Dana Blaer, Managing Associate; Şerban Pâslaru, Avocat asociat; Mihai Anghel, Managing Associate şi Ramona Moisa (Tax Manager).

 Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost implicată în special în procesul de due diligence privind companiile locale supuse achiziţiei, respectiv în evaluarea unor aspecte specifice de ordin juridic sau fiscal.