Veronica Cristea Nanu, senior HR manager, Huawei Technologies România: În 2020, piaţa muncii s-a transformat radical din punctul de vedere al modului de lucru. În sectorul nostru de activitate vor apărea roluri noi

Autor: Ramona Cornea 29.01.2021

„Ce va rămâne neschimbat sunt anumite procese de resurse umane care vizează recrutarea, evaluarea performanţei angajaţilor şi dezvoltarea permanentă a competenţelor profesionale ale angajaţilor prin programe training şi studiu individual.“

Modul de lucru s-a schim­bat radical în 2020, odată cu debu­tul pandemiei de COVID-19 în Ro­mânia. Companiile au realizat că angajaţii pot lucra la fel de bine în telemuncă, iar în unele cazuri angajaţii chiar au fost mai eficienţi lucrând astfel, spune Veronica Cristea Nanu, senior HR manager în cadrul companiei Huawei Technologies România.

„În 2020, piaţa muncii s-a trans­format radical din punctul de vedere al modului de lucru. În general, compa­niile şi-au dat seama că se poate lucra la fel de bine remote, iar în cazul unor roluri se observă o eficienţă chiar mai mare. (...) Credem că munca de acasă va deveni un standard în piaţă, dar nu în sensul de a lucra permanent de acasă, ci de a avea libertatea de a combina munca remote cu cea de la birou, pentru a ne creşte eficienţa“, a spus Veronica Cristea Nanu pentru ZF.