O piaţă pe val: Vânzările de uscătoare de rufe au crescut cu 60% anul trecut, însă baza de pornire este mică, deci loc de dezvoltare există. Din 2017 piaţa s-a triplat

Autor: Cristina Roşca 22.01.2021

♦ Nici măcar la produsele electrocasnice de bază precum maşini de spălat şi frigidere România nu are un grad de dotare al locuinţelor de 100%.

Românii au cumpărat în 2020 uscătoare de rufe în valoare de 110-120 de milioane de lei fără TVA, piaţa fiind în creştere puternică de câţiva ani, inclusiv anul trecut, marcat de pandemia de COVID-19. De altfel, anul trecut a fost unul bun pentru piaţa de electrocasnice şi electronice în ansamblul său. Timpul îndelungat petrecut de români în propriile locuinţe precum şi limitarea libertăţii de mişcare, deci anularea vacanţelor sau a ieşilor în oraş, i-au determinat pe consumatori să investească în altceva. Produsele electro-IT au beneficiat de astfel de investiţii.

O piaţă care s-a aflat pe val în 2020, ca de altfel în fiecare din ultimii ani, a fost cea a uscătoarelor de rufe, un produs pe care românii l-au descoperit recent. De altfel, creşterea mare a pieţei se datorează şi bazei mici de pornire.