Cât câştigă şeful celei mai mari bănci americane: Jamie Dimon a încasat 31,5 milioane de dolari pentru 2020

Autor: Alex Ciutacu 22.01.2021

Jamie Dimon - 64 ani – directorul executiv al JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a câştigat în 2020 o remuneraţie totală de 31,5 milioane de dolari, în linie cu suma din anul anterior, conform datelor publicate de bancă, joi, citate de FT.

Pe lângă aceste cifre, JPMorgan a notat că „în contextul consecinţelor economice şi medicale fără precedent ale Covid-19” banca a raportat venituri record şi a menţinut un bilanţ puternic, în timp ce a format provizioane de 12 miliarde de dolari.

Acţiunile JPMorgan au înregistrat o scădere de 8% pe parcursul anului 2020, în ciuda unor creşteri înregistrate pe finalul anului, în contextul în care profiturile obţinute din creditare au fost lovite puternic de scăderea dobânzilor şi de provizioanele ridicate care au fost necesare.

JPMorgan, ca şi alte bănci de pe Wall Street, i-a avertizat pe angajaţi că va fi un sezon dificil de bonusuri, în ciuda performanţelor puternice înregistrate de diviziile de trading şi investiţii – performanţe alimentate de volatilitatea ridicată şi de dobânzile scăzute.

JPMorgan este prima mare bancă americană care anunţă remuneraţia directorului executiv, iar Jamie Dimon rămâne de câţiva ani unul dintre cei mai bine plătiţi bancheri americani.

La fel ca în 2019, pachetul său salarial din 2020 este format dintr-un salariu de bază de 1,5 milioane de dolari, un bonus cash de 5 milioane de dolari şi 25 de milioane de dolari în acţiuni, sub o formă contractuală care extinde acordarea lor pe următorii ani.

Anul 2020 a fost dificil pentru Jamie Dimon şi pe plan personal, în contextul în care în martie el a ajuns la spital pentru o operaţie de urgenţă, pe fondul unei afecţiuni cardiace severe. O lună mai târziu s-a întors în bancă.