ROBOR încheie săptămâna în creştere uşoară, fiind cotat vineri la 1,60%, după patru şedinţe de stagnare

Autor: Cristina Bellu 22.01.2021

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a crescut vineri la 1,60% faţă de nivelul de 1,59%, afişat constant în ultimele patru zile.

Scăderea înregistrată de ROBOR la începutul săptămânii a fost influenţată de deciziile recente ale BNR de ajustare a dobânzii-cheie şi a ratelor facilităţilor permanente din jurul acesteia.

Mai exact, vineri, 15 ianuarie, consiliul de administraţie al BNR a decis, surprin­ză­tor, să relaxeze politica mo­netară prin reducerea dobânzii-cheie la minimul istoric de 1,25%, după ce în 2020 a operat trei ajustări ale dobânzii, de la 2,5% la 1,5% pe an.

Practic, de la începutul pandemiei în 2020, BNR a în­ju­mătăţit dobânda de politică monetară, după patru ajustări.

Indicele ROBOR la 3 luni a încheiat anul 2020 la 2,03% pe an, în timp ce la începutul anului 2020 era de 3,19% pe an.

În prima zi din acest an, indicele ROBOR la 3 luni afişa o cotaţie de 2,01%, după care a început să scadă sub 2%.

ROBOR la 3 luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni.

Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR. Valoarea IRCC aplicabilă în T1/2021 este de 1,88%.