Olanda anunţă modificarea condiţiilor de intrare pe teritoriul său pentru cetăţenii români

Ziarul Financiar 23.01.2021

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că autorităţile olandeze au modificat condiţiile de intrare în Ţările de Jos, care se aplică începând de sîmbătă.

Astfel, conform informaţiilor comunicate de autorităţile olandeze, toate persoanele care călătoresc în Regatul Ţărilor de Jos din zone de risc, inclusiv România, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să prezinte un test rapid (antigen sau LAMP – amplificare izotermă mediată prin buclă), efectuat cu maximum 4 ore înainte de plecare. Măsura se aplică inclusiv pasagerilor aflaţi în tranzit.

MAE precizează că măsura menţionată se aplică suplimentar faţă de obligaţia aplicabilă persoanelor cu vârsta de peste 13 ani, care intenţionează să efectueze o călătorie pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau rutieră în Regatul Ţărilor de Jos şi care trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul olandez.

MAE anunţă că suplimentar celor două teste, toate persoanele cu vârsta de peste 13 ani care călătoresc pe cale aeriană în Regatul Ţărilor de Jos trebuie să completeze o declaraţie de sănătate obligatorie, iar cei care sosesc din state terţe (altele decât cele membre UE) trebuie să completeze încă o declaraţie pe propria răspundere.

„Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii care sosesc pe cale aeriană sau maritimă deţin cele două teste pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, lipsa acestora atrăgând imposibilitatea îmbarcării. Totodată, potrivit măsurilor aplicabile la acest moment, la sosirea în Regatul Ţărilor de Jos, persoanelor care se deplasează din state încadrate în zona roşie sau portocalie (România este inclusă în zona portocalie) li se recomandă ferm autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile”, a mai transmis MAE.