Pariul extraordinar al lui Cezar Nourescu de la CBN AgroTech, care vrea să îi ”automatizeze” pe fermierii români cu ajutorul unei aplicaţii pe telefonul mobil: ”50% din tot ce se produce în agricultură se pierde. Din moment ce nu mai putem crea tehnologii care să îmbunătăţească recolta, trebuie să ne concentrăm pe reducerea acestor pierderi”

Autor: Ioana Nita 24.01.2021

Până nu demult, agricultura nu era unul dintre domeniile pentru care companiile de tehnologie să creeze soluţii hardware şi software. Avansul din ultimii ani al tehnologiei  permite însă realizarea unor soluţii care promit să rezolve o serie de probleme cu care se confruntă fermierii moderni. CBN AgroTech se numără printre companiile care au sesizat oportunitatea şi s-a axat pe dezvoltarea unor astfel de soluţii pentru domeniul agricol, businessul fiind deja evaluat la circa 4 milioane de dolari.

Am început prin a oferi fermierilor o soluţie de conservare a mărfii depozitate în silozuri şi magazii agricole, dar planul este să avem cea mai dezvoltată soluţie pentru a acoperi întreaga necesitate din supply chain – de la recoltare până la procesare. Prima dată am avut solicitări de dezvoltare a unei soluţii care să citească senzorii deja existenţi în silozuri şi primul nostru produs, care a rămas în acelaşi stadiu, este un echipament electronic, cu rolul de a capta datele de la senzorii analogici deja instalaţi în siloz, iar echipamentul redă informaţiile direct pe telefonul mobil, astfel încât fermierul să poată accesa datele în timp real”, a povestit în cadrul ZF IT Generation Cezar Nourescu, cofondator şi CEO al CBN Agrotech. El a adăugat că fermierii au mai vrut să automatizeze şi partea de ventilaţie pentru că aerarea are un rol important în conservarea mărfii.

„Astfel că am dezvoltat un întreg sistem care corelează senzorii din interior cu o staţie meteo din exterior, controlând ventilaţia şi corelând totul cu prognoza meteo, astfel încât să răcim marfa cât mai eficient. Am colectat multe date de la senzorii deja instalaţi de fermeri, am făcut câteva analize pe ele şi am obţinut un algoritm software care controlează ventilatoarele pe pilot automat. Din câte am văzut pe piaţă, la acest moment, sistemul este cel mai avansat. Fermierul poate lăsa silozul pe pilot automat, ventilatorul porneşte şi se opreşte în mod automat pe baza unor parametri şi obiective stabilite de fermier.”

Între timp, CNB AgroTech, specializată în furnizarea de soluţii de monitorizare şi automatizare a proceselor din silozuri agricole, a devenit şi producător de senzori, oferind soluţia integrală mai ales pentru producătorii de siloz. „Am dezvoltat senzorii prin prisma analizei concurenţei. Am luat ideile bune observate la jucătorii din piaţă şi le-am pus împreună”, a punctat Cezar Nourescu. El a pus bazele CBN AgroTech în 2010 împreună cu fratele său, anul trecut compania reuşind să îşi dubleze veniturile, în pofida crizei cauzate de pandemia de COVID-19, ajungând astfel la un business de 0,5 milioane de euro. Pentru anul în curs, ţintele sunt mai ambiţioase, fraţii Nourescu mizând pe o creştere de minimum 500% în ceea ce priveşte nivelul veniturilor.

Vedeţi aici articolul integral