România ocupă locul şase în Uniunea Europeană după dozele de vaccin administrate, înaintea altor ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est. Aproape jumătate de milion de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în decurs de aproximativ o lună de când a început campania de vaccinare

Autor: Georgiana Mihalache 26.01.2021

Personalul medical a fost prima categorie vaccinată, urmată de persoanele vulnerabile.

Numărul de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate în România din 27 decembrie 2020, de la debutul campaniei de vaccinare, până în prezent, plasează ţara pe locul al şaselea în Uniunea Europeană, după Germania, Italia, Spania, Franţa şi Polonia, arată datele worldometer.org, o publicaţie a cercetătorilor de la Universitatea din Oxford. Medicii spun că văd în practică dorinţa românilor de a se vaccina, iar locurile libere din platforma naţională de vaccinare se epuizează rapid în oraşele mari mai ales.

„Mulţi pacienţi doresc să se vaccineze, pe cei care nu reuşesc încercăm să îi programăm noi. Nu este uşor pentru că nu sunt locuri în Bucureşti, pentru că sunt doze limitate. Probabil va trece curând şi perioada aceasta cu livrarea mai modestă a dozelor de vaccin de către Pfizer. Sper că pe măsură ce lumea va prinde curaj, pentru că odată ce noi, doctorii ne-am vaccinat, acum se vaccinează şi persoane mai fragile şi nu am avut niciun vaccin care să aibă mai mult de o durere locală de o zi”, a explicat Rodica Tănăsescu, medic de familie.

Ea a precizat că în momentul în care vom ajunge la imunitate în comunitate se vor împiedica răspândirea virusului, dar şi apariţia de noi tulpini. În prezent au fost identificate două noi tulpini ale virusului - în Marea Britanie şi în Africa de Sud, pentru care însă are efect vaccinul creat de Pfizer şi Moderna, cele două companii care au primit unda verde să aducă doze în Uniunea Europeană. „Vaccinul este unica soluţie. Încep şcolile, se reiau activităţi, ori asta va însemna un contact mai mare al oamenilor. Trebuie să înţelegem că avem responsabilitatea să protejăm sănătatea noastră şi a celor din jur”, a mai precizat Rodica Tănăsescu.

Ieri, comitetul care gestionează vaccinarea a anunţat că au fost imunizate 38.346 de persoane în decurs de o zi. Ritmul de vaccinare a crescut odată cu debutul etapei a doua, însă principalul obstacol îl reprezintă lipsa dozelor de vaccin. Producătorul Pfizer are discontinuităţi de aprovizionare, astfel că în mai multe state au ajuns mai puţine doze decât cele contractate la nivel european. În total, din 27 decembrie, au fost vaccinate 484.600 de persoane din categoriile întâi şi a doua. Numărul total de reacţii adverse a fost de 1.213, însă acestea sunt comune şi minore potrivit autorităţilor, fiind de obicei durere la locul injectării sau febră, cefalee, astenie.

Persoanele eligibile pentru vaccinare în acest moment sunt personalul medical, cele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice sau angajaţii din domenii considerate esenţiale. Oamenii care vor să se vaccineze s-au confruntat însă cu probleme de funcţionare ale platformei de vaccinare, cu aşteptare lungă în call-center, dar şi cu lipsa locurilor disponibile pentru vaccin. În contextul unui număr mai mic de doze de vaccin, pacienţii nu se mai pot programa pentru luna februarie. La fel se întâmplă şi cu începutul şi sfârşitul lunii martie, perioadă pentru care platforma nu mai pemite selecţia zilelor. Autorităţile au precizat însă că din 8 februarie urmează să ajungă un lot mai mare de doze.