Pilonul II de pensii, randament de 6,2% în 2020, de trei ori peste rata inflaţiei: Românii au virat 1,8 mld. euro (8,9 miliarde de lei) în 2020 către administratorii de fonduri Pilon II, plus 5% faţă de valoarea totală a anului precedent.

Autor: Liviu Popescu 30.01.2021

Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie obligatoriu cu o parte din venitul brut lunar 7,6 milioane de salariaţi români, au avut în 2020 un randament mediu de 6,2%, de trei ori peste rata inflaţiei, adică un câştig net de 900 de milioane de euro pentru participanţi, în pofida efectelor pandemiei, dar şi căderilor bursiere din primăvară.

Astfel, la final de 2020 fondurile de pensii private Pilon II au ajuns la active de 75 mld. lei (15,4 mld. euro), în creştere anuală cu 21% pe fondul contribuţiilor virate de salariaţii români, dar şi pe fondul revenirii burselor. Pe partea de contribuţii, românii au virat 8,9 miliarde de lei către administratorii de fonduri Pilon II, plus 5% faţă de valoarea totală a anului precedent.