Atenţie. MAE a lansat o avertizare de călătorie în Bulgaria

Autor: Dorin Oancea 26.01.2021

O porţiune însemnată a teritoriului Bulgariei va fi afectată de ninsori abundente,  în perioada 26-27 ianuarie 2021, anunţă MAE, care a emis o avertizare de călătorie în ţara vecină. 

În Bulgaria au fost emise următoarele coduri de atenţionare meteorologică: cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, pentru regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smolian, Stara Zagora, Kârdjali, Haskovo, Yambol, Sliven, Burgas, Şumen, Varna şi Dobrici. Precipitaţiile vor înregistra cantităţi de până la 25-30 mm, iar condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei troienelor de zăpadă; cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare, în următoarele regiuni: Kiustendil, Pernik, Sofia-regiune, Sofia, Loveci, Gabrovo, Pleven, Vraţa, Montana, Vidin, Veliko Târnovo, Ruse, Târgovişte, Razgrad şi Silistra, iar condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei troienelor de zăpadă.

Autorităţile bulgare recomandă consultarea prognozelor meteo, adoptarea unei conduite preventive în trafic, adaptarea vitezei de deplasare la condiţiile meteo şi echiparea autovehiculelor pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, respectarea cu stricteţe a semnalizării rutiere temporare şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol.