Bursa de la Bucureşti mai face un milionar în euro: Cristian Găvan, acţionarul majoritar al MAMBricolaj, ajunge la o avere de 8 mil. euro în urma listării companiei

Autor: Liviu Popescu 27.01.2021

Cu o deţinere de 67,5% din furnizorul de materiale şi accesorii pentru mobilier MAMBricolaj (simbol bursier MAM), companie listată săptămâna trecută la Bucureşti, antreprenorul Cristian Găvan, fondator şi director general al companiei, este cel mai nou milionar în euro pe care îl dă Bursa românească.

Astfel, pe baza unui preţ de tranzacţionare de 33,4 lei pentru o acţiune MAM pe parcursul şedinţei de marţi şi calculat cu numărul de acţiuni deţinute de Găvan, respectiv 1,14 milioane de unităţi, antreprenorul în vârstă de 49 de ani a ajuns la o investiţie de 38,2 mil. lei (7,8 mil. euro), potrivit calculelor realizate de ZF din platforma BVB.