Coronavirus în România. Cresc iar infectările: 3.174 cazuri noi şi 77 de decese, miercuri

Ziarul Financiar 27.01.2021

Un număr de 3.174 cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate miercuri în România, iar 77 de români au murit din cauza SARS-CoV-2. La ATI este depăşit iar pragul de 1.000 de bolnavi.

Până astăzi, 27 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 718.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
662.400 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.003 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 18.015 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.01.2021 (10:00) – 27.01.2021 (10:00) au fost raportate 77 de decese (46 bărbaţi şi 31 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Olt, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.839. Dintre acestea, 1.025 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.354.600 teste RT-PCR şi 95.533 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.604 de teste RT-PCR (17.096 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.508 la cerere) şi 7.523 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 88 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 27 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 42.806 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.567 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 62.634 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 150 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.123 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 630 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 26 ianuarie, 4.591 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 781.330 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.