Agenţia de marketing prin e-mail White Image: Rata de deschidere a mesajelor prin e-mail a explodat în criză

Autor: Adrian Seceleanu 28.01.2021

Rata de deschidere a mesajelor prin e-mail şi de click pe linkurile incluse a explodat în perioada crizei, utilizatorii fiind mai receptivi la acest tip de promovare. „Atenţia mărită faţă de online a făcut ca în 2020 rezultatele generate de email marketing să crească considerabil în comparaţie cu anii anteriori, efecte resimţite începând cu luna martie, atât în ceea ce priveşte ratatele de deschidere a emailurilor, cât şi ratele de click. Aceste creşteri au atins 70% şi s-au reflectat, desigur, şi în ratele de conversie”, a declarat Andrei Georgescu, fondatorul agenţiei de marketing prin e-mail White Image.

„În 2020, în domeniul nostru de activitate, am remarcat că reducerea interacţiunii offline a generat noi nevoi de comunicare care au dus la accelerarea digitalizării în multe business-uri şi domenii de activitate. Noi ne bucurăm că, pentru toate nevoile clienţilor noştri, avem o echipă profesionistă, pe care ne putem baza în orice situaţie. Lucrul acesta ne ajută să ne diferenţiem prin viteza de livrare a proiectelor, fie că vorbim de propuneri creative sau că suntem în faza de strategie ori implementare”, a adăugat Graţiela Lupu, Managing Partner.
În 2021, White Image vizează consolidarea serviciilor pe care le oferă: abordarea creativă, direcţia de acţiune şi componenta de implementare. „Acum, la început de 2021, putem spune că anul acesta a început în forţă cu multe nevoi de redefinire a multor mesaje automate, dar şi a multor abordări de procese de business care să pună clientul final în centrul atenţiei. Mailul a devenit canalul principal de comunicare în numeroase domenii, în special cel financiar. Totodată, pentru toate domeniile, o comunicare clară în momentele cheie poate reduce mult cheltuielile de call center, de suport, de retur, în cazul magazinelor online, şi nu numai. Nu în ultimul rând, vedem favorizate comunicările empatice în care clientul este pe primul plan, nu produsul în sine. Miza comunicării a început să schimbe de la mesajul: «cumpără acum» către un mesaj mai orientat către contextul în care se află fiecare client”, a declarat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.
White Image a fost înfiinţată în 2003 şi a fost prima agenţie de email marketing din România.