Prognozele Ebury pentru 2021: Cursul poate trece de pragul de 4,9 lei/euro, iar BNR mai poate opera o reducere a ratei de politică monetară la 1%

Autor: Mircea Nica 29.01.2021

♦ Alin Latu, Ebury: În 2020, devalorizarea leului a fost de 1,9%, având în vedere presiunea contextului pandemic. Credem că trendul va continua la un nivel mai mare anul acesta. Astfel, devalorizarea va fi mai mare în 2021 decât a fost în 2020.

Moneda naţională este aşteptată să îşi continue trendul de devalorizare faţă de euro în anul 2021, urmând ca după primele şase luni ale anului să treacă de pragul de 4,9 lei/euro, a spus Alin Latu, FS senior corporate dealer la Ebury, în cadrul unei videoconferinţe.

„În primele şase luni din 2021 ve­dem cursul leu/euro trecând de pragul de 4,9 lei/euro, în timp ce BNR va permite uşor de­valo­rizarea leului. În 2020, de­va­lo­ri­zarea leului a fost de 1,9%, având în vedere pre­siunea contextului pandemic. Credem că trendul va continua la un ni­vel mai mare anul acesta. Astfel, devalo­rizarea va fi mai ma­re în 2021 decât a fost în 2020“, an­ticipează Alin Latu.