Finanţe personale. Industria fondurilor mutuale încheie anul 2020 cu 351.100 de investitori, plus 1,9% faţă de decembrie 2019

Autor: Tibi Oprea 29.01.2021

Industria fondurilor mutuale a închis anul 2020 cu 351.100 de investitori, în creştere cu 1,9% sau 6.607 investitori noi faţă de finele anului 2019, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor la decembrie 2020 ale Asociaţiei Ad­ministratorilor de Fonduri din România (AAF).

Cel mai mare interes din punct de vedere procentual a fost manifestat faţă de fondurile deschise locale de acţiuni, în contextul în care numărul de investitori în cele 19 fonduri a crescut în 2020 cu 17,7% sau 2.565 de investitori, ajungând la 17.028 de investitori, arată calculele ZF. A doua cea mai bună dinamică a numărului de investitori a fost înregistrată în cazul fondurilor multiactive, respectiv o creştere cu 13,5% sau 8.688 de investitori noi. Numărul total al investitorilor din cele 28 de fonduri multiactive este de 72.878 persoane.

De asemenea, o dinamică pozitivă a numărului de investitori au avut-o şi fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, respectiv o creştere cu 1,6% sau 3.364 de investitori noi faţă de finele anului 2019. Cele 21 de fonduri numără 218.563 de investitori.