Cura financiară nu e bună: Paradoxal, pentru că am început să ţinem prea mulţi bani în bancă, să luăm mai puţine credite şi să cheltuim mai puţin, am devenit o povară pentru bănci şi stat, ceea ce afectează consumul, investiţiile şi revenirea mai rapidă a economiei

Autor: Cristian Hostiuc 01.02.2021

În 2020, an de criză economică şi de muncit de acasă, depozitele bancare (populaţie şi companii) au crescut cu 14,4%, ajungând la 420 mld. lei, în timp ce creşterea creditării a fost de numai 5,5%, adică de 2,6 ori mai puţin, soldul total de la finalul lunii decembrie fiind de 282 mld. lei.



Ce arată datele statistice:

- În 2020, an de criză economică şi de muncit de acasă, depozitele bancare (populaţie şi companii) au crescut cu 14,4%, ajungând la 420 mld. lei, în timp ce creşterea creditării a fost de numai 5,5%, adică de 2,6 ori mai puţin, soldul total de la finalul lunii decembrie fiind de 282 mld. lei.

- Depozitele populaţiei în lei au crescut cu 15,5% (sold de 151 mld. lei), iar cele în valută s-au majorat cu 15,3% (sold 105 mld. lei). Cine a avut depozite bancare cu o dobândă mai mare de 2,5% a câştigat mai mult din economiile în lei. Creşterea cursului leu-euro a fost de numai 1,88%, iar o dobândă bancară la euro era maxim 0,5 – 0,75%, dacă nu chiar 0.

- Depozitele companiilor au crescut cu 11,2% în lei (sold 122 mld. lei) iar în valută au crescut cu nu mai puţin de 18,5% (sold 41 mld. lei).

- Creditele pentru populaţie acordate în lei au crescut cu 9,1% (sold 118 mld. lei), iar cele în valută ai scăzut cu 9% (sold 31 mld. lei).

- Creditele pentru companii au crescut cu 7,5% în lei (sold 77 mld. lei), iar creditele în valută au crescut cu 4,9% (sold 54 mld. lei).

- Dacă creditarea bancară pentru populaţie şi companii nu a fost atât de spectaculoasă, creditarea Guvernului a crescut cu nu mai puţin de 25,3%, ajungând la 145 mld. lei. În 2020 deficitul bugetar a fost de nu mai puţin de 102 mld. lei, deci băncile a trebuit să-l finanţeze.

 

Aşa, ca o readucere aminte statistică, să vedem cum a fost anul 2008, înainte de criza precedentă:

- Depozitele bancare (populaţie şi companii) creşteau cu 17%, în timp ce creditarea era dublă, respectiv 33%.

- Creditarea în valută a populaţiei creştea cu 53%, în timp ce creditarea în valută pentru companii se majorase cu 32%

- Creditul guvernamental a avut o creştere de 80%, dar soldul era extrem de mic, de numai 17,2 mld. lei.

- Depozitele în lei ale populaţiei creşteau cu 23%, iar cele în valută cu 22%, în timp ce firmele aveau o creştere de 34% a depozitelor în valută şi de 26% la lei.

 

Cred că mulţi bancheri se uită cu invidie la cum creşteau creditele în 2008 faţă de creşterea mică de acum.

De la criza precedentă până acum, depozitele bancare au crescut cu 178%, în timp ce creditarea a crescut cu numai 42%, de la 198 mld. lei la 282 mld. lei.

Creşterea economisirii interne a dat posibilitatea grupurilor bancare internaţionale să-şi retragă liniile de finanţare din România şi să se bazeze acum numai pe depozitele interne pentru a da credite, asta dacă au cui.

În 2020, pentru bănci, creşterea depozitelor cu 14,4% a devenit un cost destul de mare, mai ales că a intervenit şi pe fondul scăderii rapide a ROBOR. Băncile nu au putut să reducă dobânzile la depozite atât de rapid pe cât a scăzut BNR dobânda de referinţă, ceea ce a dus la scăderea ROBOR.

Acum băncile stau pe un munte de cash, diferenţa dintre depozite şi credite fiind de 138 mld. lei. Bineînţeles că banii se duc în cumpărarea de titluri de stat, dar câştigul nu este acelaşi faţă de varianta acordării unui credit.

Populaţia şi-a temperat dorinţa de a lua împrumuturi, mai ales cele de consum, unde marjele sunt mari, iar companiile bancabile stau pe propriul cash pentru că nu mai fac investiţii, deci nu mai iau credite.

Companiile care vor credite sunt mai mult de jumătate nebancabile, cel puţin conform criteriilor de scoring, aşa că băncile preferă să nu le împrumute.

Conform CITR mai mult de jumătate din companiile româneşti arată foarte prost din punct de vedere al cifrelor din bilanţ, fiind tot timpul la limita insolvenţei şi falimentului. Aceste companii se finanţează din creditul comercial, care este de 3 ori mai mare decât creditul bancar.

În 2020 creşterea creditării pentru companii a fost de 7,5% în lei (sold 77 mld. lei), iar cea mai mare parte a venit din programul IMM Invest, acolo unde creditele au în spate garanţia statului.

Problema este că IMM Invest este un program de finanţare care se adresează firmelor bancabile, care în marea lor majoritate ar fi primit finanţare şi de la bănci.

Principala problemă din economie este însă legată de celelalte firme care nu sunt bancabile şi care ar avea cea mai mare nevoie de finanţare ca să treacă prin criză. Aici statul nu prea are programe de finanţare şi garantare, iar băncile nu mai sunt dispuse să-şi asume riscul acordării unor împrumuturi pentru ca apoi să fie nevoite să-şi pună provizioane.

Şocul pentru aceste firme, dar şi pentru bănci şi stat, va fi atunci când din T2 vor expira facilităţile fiscale, amânarea plăţii taxelor şi impozitelor la stat şi moratoriul privind suspendarea plăţii ratelor la creditele bancare. În joc sunt peste 20 mld. lei, impozite şi taxe amânate către stat şi, probabil, încă 20 mld. lei credite amânate.

În 2020 salariile în sectorul privat au crescut în medie cu 3% şi cu 7% în sectorul de stat, ceea ce a permis creşterea economisirii la bancă pe fondul scăderii cheltuielilor.

Aşa se explică şi creşterea depozitelor bancare pentru populaţie.

În 2020 BNR a scăzut dobânda de referinţă de 3 ori, de la 2,5% la 1,75%, ceea ce a dus şi la scăderea ROBOR cu aproape 40%, acest lucru însemnând o reducere a ratei la bancă.

Băncile nu au redus în acelaşi timp dobânzile la depozite, cel puţin cele mari, iar băncile mijlocii şi mici, care au avut nevoie de lichiditate, au menţinut dobânzile, deşi ROBOR a scăzut.

Scăderea ROBOR a fost ca o mană cerească pentru Ministerul Finanţelor, care a putut să se împrumute mai ieftin, dar a redus marja la nivelul băncilor.

Pentru că sistemul bancar din România este supralichid, depozitele fiind mai mari decât creditele cu 138 mld. lei, transmisia reducerii dobânzii de referinţă de către BNR în economia reală se face mai greu.

Pentru că au suficientă lichiditate, marea majoritate a băncilor nu apelează la împrumuturi de la BNR cu o dobândă de 1,5% acum pentru că nu au cui să dea credite: populaţia, care este bună-platnică, este destul de reţinută în a lua noi credite, iar firmele care au mai rămas necreditate nu sunt bancabile, aşa că banii pe care îi ţinem în bancă în depozite sunt o povară pentru bănci pentru că luăm mai puţine credite şi cheltuim mai puţin.

Am devenit o povară şi pentru stat pentru că am ajuns să cheltuim mai puţin, să consumăm mai puţin, ceea ce înseamnă că vânzările companiilor sunt mai mici, iar statul ia mai puţine taxe şi impozite.

Orice creştere salarială se duce fie spre rambursarea mai rapidă a creditelor, fie spre economisire bancară, ceea ce reprezintă un alt cost.

Dacă ar putea, şi băncile din România ar reduce dobânzile la depozite spre 0, aşa cum sunt dobânzile la euro.

Dar asta nu rezolvă problema şi a noastră şi a Europei Occidentale, respectiv de a lua credite mai multe, de a cheltui mai mult, de a consuma mai mult.