#Vaccinarea reporneşte businessul. Ilie Echim, farmaciile Ardealul: Fără vaccin nu o să scăpăm de pandemie, e singura posibilitate de a ajunge la viaţa normală

Autor: Georgiana Mihalache 04.02.2021

♦ Doar o treime dintre angajaţii Farmaciei Ardealul din Piatra Neamţ s-au vaccinat, adică peste 40 de oameni ♦ Farmaciştii au fost în prima categorie a persoanelor eligibile să primească imunizare în faţa COVID-19.

Cheia pentru a reveni la viaţa de dinainte de pandemie, atât economic, cât şi social, stă în vaccinare, iar primii care trebuie să dea un exemplu că imunizarea este singura şansă pentru a scăpa de COVID sunt angajaţii din industria medicală, susţine Ilie Echim, farmacist, acţionarul farmaciilor Ardealul din Piatra Neamţ.

„Fără vaccinare nu avem nicio şansă. E un privilegiu că facem parte din comunitatea europeană şi avem acces la vaccin. Noi, ca firmă, ne-am ocupat să îi programăm pe angajaţi. Oamenii din do­meniul sanitar trebuie să dea exemplu. Mă simt un om liber după vacci­nare, deşi în continuare port mască pentru a-i proteja pe ceilalţi.  Vaccinarea creează o linişte psihică foarte mare, poţi să vezi lucrurile altfel, este aliatul împotriva bolii. E singura posibilitate de a ajunge la viaţa normală“, a spus Ilie Echim.