Cushman & Wakefield Echinox: Trei malluri noi s-au deschis în 2020, la Braşov, Târgu Mureş şi Târgovişte

Autor: Alina-Elena Vasiliu 04.02.2021

Livrările de spaţii de retail modern din 2021 vor ajunge la 60.000 de metri pătraţi, în scădere cu circa 50% faţă de anul precedent, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Cele mai importante proiecte aflate în acest moment în construcţie şi a căror livrare este planificată în 2021 sunt extinderea centrului comercial Colosseum din zona de nord-vest a Capitalei, prima fază a centrului comercial de tip outlet Fashion House Pallady dezvoltat de Liebrecht & wooD şi Sepsi Value Center din Sfântu Gheorghe, aceste proiecte însumând o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 40.000 de metri pătraţi.

Anul trecut au fost livrate trei malluri noi în România. Principalele livrări au fost reprezentate de componenta de retail a proiectului mixt dezvoltat de AFI Europe la Braşov, având o suprafaţă închiriabilă de 45.000 mp, Shopping City Târgu Mureş (40.000 mp închiriabili) dezvoltat de NEPI Rockastle şi Dâmboviţa Mall, primul proiect de retail modern din Târgovişte dezvoltat de MAS Real Estate şi Prime Kapital, având o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 33.000 mp.