Afaceri de la zero. Andreea Tölgyi şi Iza Kiss au creat la Cluj-Napoca Atelierul de Murano, unde produc bijuterii şi mărţişoare unicat: „A început pur şi simplu din joacă, iar apoi a devenit o afacere. Vom rămâne un atelier mic, dar vrem să ne dezvoltăm spre organizarea de cursuri de sticlărie, ne gândim şi la livrări în străinătate.“

Autor: Livia Gheorghe 13.02.2021

Andreea Tölgyi este artist plas­tic, a studiat la Universi­ta­tea de Arte Vizuale şi Design „Ion Andreescu“ din Cluj-Napoca, secţia Cera­mi­că, iar Iza Kiss este istoric de artă, a absolvit Facultatea de Istoria Artei la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Împreună au creat, în 2010, Atelierul de Murano, unde pre­lucrează sticla de Murano la lampă, sch­iţează şi asamblează bijuterii şi mărţişoare.

„A început pur şi simplu din joacă, iar apoi a devenit o afacere. Noi în spate avem formare artistică şi tot acest domeniu de afaceri ne este străin, nu am privit-o ca pe o afacere. Ne-am oprit la prelucrarea bijute­ri­ilor pentru că este fascinant să lucrezi cu focul, să poţi să topeşti sticla, să creezi ceea ce îţi trece prin cap. În plus, sticla de murano este mult mai clară decât sticla obişnuită, are culori mult mai frumoase şi care se eviden­ţiază foarte bine. Calitativ, este cea mai bună sticlă din care poţi face bijuterii şi îţi oferă posibilitatea să te exprimi în multe feluri“, povestesc Andreea Tölgyi şi Iza Kiss, fon­datoare ale Atelierului de Murano.

Produsele Atelierului de Murano se găsesc atât în atelierul fizic din Piaţa Unirii din Cluj Napoca, cât şi online pe site-ul atelieruldemurano.ro. Partea de online, spun fondatoarele, a ajutat ca bijuteriile lor să ajungă aproape peste tot în ţară. „Am avut comenzi din judeţe în care nu am fi ajuns niciodată la târguri“.

În atelier, cele două tinere produc biju­te­rii unicat, acesta fiind specificul atelierului, spun ele, din acest motiv au vrut să rămână un business mic.

„Atunci când te dezvolţi spre ceva mai mare intri în pro­duc­ţie de serie pentru că inter­vin anumite costuri. Partea de unicat este spe­ci­ficul atelierului nostru. Pe viitor aş vrea să ne dez­vol­tăm şi spre organizarea unor cursuri de sticlărie, dar cel mai probabil vom rămâne un atelier mic“, explică Iza Kiss.

Preţul unui colier creat în Atelierul de Murano este în medie 250 de lei, o pereche de cercei costă 50 de lei, un mărţişor din colecţia 2021 costă între 17 şi 25 de lei

„Cele mai vândute produse ale noastre sunt colierele. Realizarea unui colier poate să dureze şi două săptămâni în cazul produselor mai speciale“, mai spune ea.

Preţul unui colier creat în Atelierul de Murano este în medie 250 de lei, o pereche de cercei costă 50 de lei, un mărţişor din colecţia 2021 costă între 17 şi 25 de lei. În 2019, cifra de afaceri a Atelie­rului de Murano a depăşit 60.000 de lei, iar marja de profit a fost de 8-9%, arată mfinante.ro.

Pe viitor, Andreea Tölgyi şi Iza Kiss îşi doresc să poată face livrări şi în străinătate, însă în prezent nu este posibil, spun ele, din mai multe motive.

„Deocamdată nu facem livrări în străinătate, dar pe viitor vrem să ne dezvoltăm pe această zonă, ceea ce ne ţine acum pe loc sunt taxele foarte mari de transport, mi se pare nejustificat să plăteşti jumătate din valoarea produsului pe transport. Fiind un atelier mic, nu avem un flux atât de mare de comenzi încât să putem obţine tarife conve­na­bile de la firmele de curierat, mai ales în străi­nă­tate“, spun cele două fondatoare.

Clienta Atelierului de Murano este o femeie veselă, cochetă, cu spirit mereu tânăr. Tot ele spun că unui tânăr student la arte, unui antreprenor la început de drum, i-ar spune să facă ceea ce îi place „să aibă curaj şi să lucreze foarte mult“.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.