11 antreprenori care au devenit milionari prin Bursa de Valori Bucureşti: de la afaceri în familie, precum fraţii Logofătu şi fraţii Mălureanu, la afaceri în agricultură, IT, telefoane
♦ Norocul chiar surâde celor care îndrăznesc, mai ales în contextul în care companiile pe care cei 11 le-au adus la Bursa de Valori Bucureşti activează în domenii care nu erau prezente pe piaţa de capital, fiind astfel vorba de un drum nou pe care au păşit atât Bursa cât şi investitorii.
În vârstă de 42 de ani, IT-ist, director şi fondator al companiei, sex masculin – acesta este profilul milionarului prin intermediul Bursei de la Bucureşti, adică al aceluia care şi-a listat compania, ceea ce a dat ocazia micilor investitori să facă parte din povestea unei societăţi antreprenoriale.
Concluzia: evoluţia acţiunilor le-a mărit averile chiar şi de şapte ori şi i-a făcut milionari. În euro.
Şi-au listat companiile la Bucureşti, prin vânzarea unor deţineri către investitorii din piaţa de capital, iar drept răsplată Bursa de Valori i-a făcut milionari în euro. De la accesorii pentru mobilier şi soluţii software, la agricultură şi securitate cibernetică, 11 antreprenori au făcut pasul spre Bursă în ultimii ani iar între timp şi-au sporit averile chiar şi de şapte ori, se arată într-un material publicat în cel mai recent număr al revistei Business Magazin.