Investiţia Tesla în bitcoin nu înseamnă că marile corporaţii îi vor urma modelul. Criptomonedele nu pot juca un rol important în trezoreriile corporaţiilor, din cauza volatilităţii violente

Autor: Alex Ciutacu 09.02.2021

Criptomonedele nu prea au loc în lumea învăluită de prudenţă a trezoreriilor corporaţiilor, unde protejarea lichidităţilor şi fluxului de numerar sunt elementele cheie, întrucât aceastea sunt extrem de volatile, potrivit FT. 

Cu toate acestea, Elon Musk a ales să direcţioneze 1,5 miliarde de dolari din numerarul companiei către bitcoin luna trecută - ceea ce a generat o creştere până la un nivel record de 48.000 de dolari pentru bitcoin.

Experţii în managementul fluxurilor de trezorerie consideră că o astfel de mutare nu are sens.  

„Corporaţiile îşi pun banii în active de calitate cu venit fix, pe termen scurt, şi sunt dispuse să accepte chiar şi o dobândă relativ redusă. (...) Nu cred că există motive pentru corporaţii să înceapă să îşi plaseze numerarul în active riscante precum bitcoin, unde se pot confrunta cu scăderi semnificative”, a explicat Jerry Klein, managing director în cadrul Treasury Partners, o firmă de management de investiţii din New York. 

Dincolo de o serie de vehicule de investiţii care încearcă să le ofere investitorilor de la bursă o şansă de a specula în piaţa criptomonedelor, doar câteva companii şi-au pus o parte din numerar în bitcoin. Una dintre primele care au anunţat public o astfel de mutare a fost firma de comerţ online Overstock - deşi avea doar 2 milioane de dolari în bitcoin conform celor mai recente informaţii. 

De asemenea, compania americană de software MicroStrategy a decis la mijlocul anului trecut să intre în piaţă şi să îşi pună în bitcoin numerarul de care nu avea nevoie în operaţiuni. Săptămâna trecută, compania a anunţat că a plasat 1,145 miliarde de dolari în bitcoin şi că stă acum pe o poziţie de 3,2 miliarde de dolari.

Michael Saylor, CEO-ul MicroStrategy, a descris această investiţie mai mult ca pe o „strategie secundară” pentru companie - dincolo de businessul de a vinde software - decât ca o decizie de trezorerie. Compania a mai declarat că investiţia a fost gândită pentru a populariza brandul printre marile corporaţii care cumpără servicii software şi pentru a spori astfel vânzările. 

Pentru Tesla, care are o capitalizare bursieră de 800 de miliarde de dolari, speculaţiile cu bitcoin nu par să se ridice la nivelul unei strategii secundare. Însă acceptarea criptomonedelor ca formă de plată pentru vehiculele electrice ar putea populariza şi mai mult brandul în universul bitcoin. Musk este un susţinător vocal al bitcoin şi al altor monede digitale.