CNSU a adoptat hotărârea privind prelungirea stării de alertă în România cu 30 de zile

Autor: Cosmin Pirv 10.02.2021

Prin hotărârea adoptată miercuri se propune prelungirea stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile pe teritoriul României.

„Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.02.2021”, prevede articolul 1 al hotărârii.

De asemenea, prin hotărâre se propune păstrarea măsurilor de prevenţie adoptate la nivel naţional şi includerea focarelor de COVID – 19 în calcularea incidenţei privind răspândirea noului tip de coronavirus.