Costul tranziţiei spre energie verde: Statele petroliere pot pierde 13.000 de miliarde de dolari până în 2040, 40% din veniturile guvernelor

Autor: Eduard Ivanovici 14.02.2021

Un nou raport al think-tank-ului Carbon Tracker arată că ţările petroliere pot pierde 40% din veniturile guvernamentale până în 2040, transmite BBC.

Astfel, pierderile pentru următoarele două decenii pot ajunge la 13.000 de miliarde de dolari. Carbon Tracker descrie raportul drept un semnal de alarmă pentru marii producători de petrol şi autorităţile internaţionale.

Unele state vor simţi mult mai puternic tranziţia. De exemplu, veniturile Irakului şi Guineei Ecuatoriale vin în proporţie de 80% din petrol. În plus, pierderile suferite de ţări precum Angola şi Azerbaidjan pot ajunge la 40% din totalul veniturilor, iar Arabia Saudită, Nigeria şi Algeria pot raporta pierderi de peste 20%.

În 2020, unele dintre cele mai mari grupuri energetice din lume, precum Royal Dutch Shell, BP şi Exxon, au înregistrat pierderi cuprinse între 18 şi 22 de miliarde de dolari.

Anul trecut, Germania a plătit o sumă record de 31 de miliarde de euro pentru a efectua tranziţia către energie verde. De vreme ce subvenţiile sunt plătite direct din buzunarul consumatorilor, în facturile de energie electrică, preţurile suportate de populaţie ocupă unul dintre primele locuri din Europa.