Maşini acoperite de zăpadă de 2 metri, în staţiunea Rânca, ieşirea spre Transalpina

Autor: Laura Buciu 14.02.2021

Mai multe maşini parcate pe marginea drumului naţional 67C, în staţiunea Rânca, ieşirea spre Transalpina, au fost acoperite cu zăpadă, pe alocuri stratul măsurând 2 metri. Drumarii din Târgu Jiu au intervenit şi spun că nu e afectat accesul spre staţiune.

Drumarii de la Secţia Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu au intervenit pentru îndepărtarea de pe carosabil a zăpezii viscolite în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 67C, în staţiunea Rânca, ieşirea spre Transalpina.

Potrivit drumarilor, maşinile care au fost acoperite de zăpadă erau parcate pe marginea drumului, într-o parcare ce aparţine proprietarilor de cabane din zonă.

SDN Târgu Jiu precizează că drumul de acces spre staţiune nu a fost afectat de viscol, circulaţia se desfăşoară în condiţii de carosabil curat şi umed, izolat fiind zăpadă de 1-2 cm.

Echipele de deszăpezire acţionează permanent pe toate sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi pentru asigurarea condiţiilor de circulaţie în siguranţă.

În zonele unde a viscolit, zăpada are 2 metri, iar temperatura este de -19 grade.