Ce este o „bucătărie ascunsă“, pariul unora dintre marii jucători din HoReCa în pandemie: Cunoscut sub denumiri precum ghost kitchen, cloud kitchen sau dark kitchen, acest spaţiu este dedicat livrărilor

Autor: Cristina Roşca 15.02.2021

♦ Cunoscut sub denumiri precum ghost kitchen, cloud kitchen sau dark kitchen, acest spaţiu este dedicat livrărilor, mai exact este o bucătărie sau un spaţiu de producţie unde se pregătesc alimentele comandate online.

Unii dintre marii jucători din HoReCa au investit în plină pandemie într-o bucătărie „fantomă“ sau „ascunsă“ - cunoscută drept ghost kitchen, cloud kitchen sau dark kitchen – pentru a-şi eficientiza operaţiunile de livrări într-o perioadă în care acestea au fost cele care au ţinut businessul pe linia de plutire.

Grupul Calif, companie antrepre­norială activă pe segmentul de servire rapidă, a mizat pe astfel de investiţii în România chiar în plină pandemie.