Calificarea de tehnician veterinar îi atrage pe liceeni şi ajunge la ocupare de 90%, dar calificări precum apicultor sau lucrător în agricultură ecologică au 0% rate de ocupare

Autor: Florentina Niţu 15.02.2021

Lipsa specialiştilor în agricultură este una dintre problemele cu care se confruntă în prezent agrobusinessul românesc. În ceea ce priveşte învăţământul profesional agricol, în 2020, doar 66,7% din locuri s-au ocupat, iar unele calificări, precum apicultor sau lucrător în agricultură ecologică, au înregistrat o rată de ocupare de 0%.

„Învăţământul profesional şi tehnic agricol se află în declin de mai mult de zece ani. În 2020, doar 57 de licee tehnologice din România puteau fi calificate ca fiind preponderent agricole, în restul învăţă­mân­tului profesional şi tehnic ponderea specializărilor agricole fiind nesem­nifi­cativă”, spune Ruxandra Popescu, director de programe în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE).

În învăţământul liceal agricol, locurile pentru cali­ficarea tehnician agromontan s-au ocupat în proporţie de 100%, adică toate cele 30 de locuri disponibile la nivel naţional. În schimb, pentru cali­ficarea tehnician veterinar locurile s-au ocupat în proporţie de 90,31%, adică 569 din 630.