●2Performant vrea să atragă 5 milioane lei de la investitori într-o operaţiune de majorare de capital. Fondurile merg spre dezvoltarea activităţii în România şi Bulgaria şi extinderea în regiune

Autor: Roxana Rosu 15.02.2021

2Performant, companie românească de tehnologie specializată în comerţ online şi marketing digital recent listată pe piaţa AeRO a BVB, vrea să atragă o finanţare de 5 milioane lei de la investitori printr-o operaţiune de majorare a capitalului social, fondurile urmând să acopere dezvoltarea activităţii în România şi Bulgaria şi intrarea pe noi pieţe. 

Compania are un capital de 105.442 lei în prezent.

Operaţiunea se află pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor din 22 martie, desfăşurată online.

„În decembrie am realizat listarea tehnică a 2Performant la Bursa de Valori Bucureşti din dorinţa ca piaţa să stabilească preţul acţiunilor 2P, iar capitalizarea de până acum şi evoluţia bună a preţului acţiunii ne-au confirmat aşteptările. Acum este momentul să atragem capital pentru creşterea accelerată a companiei atât pe piaţa din România, cât şi pe pieţele din regiune. Avem planuri ambiţioase pentru 2021 şi pentru anii următori şi ne dorim ca acţionarii actuali şi viitori să fie alături de noi în această fază de scalare a business-ului”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

Prin această majorare de capital compania vrea să susţină proiectele de creştere pe pieţele din România şi Bulgaria şi să finanţeze extinderea în regiune prin parteneriate cu jucători din eCommerce cu prezenţă regională sau europeană.

Majorarea capitalului social cu aport în numerar se va derula în două etape, cea a alocării drepturilor de preferinţă şi tranzacţionarea acestora pe piaţa SMT AeRO, urmată, în situaţia în care vor rămâne acţiuni nesubscrise, de un plasament privat.

În urma majorării de capital vor fi emise 185.500 de acţiuni noi 2P.

Ambele etape ale procesului de majorare de capital vor fi gestionate de Goldring, brokerul care a intermediat listarea 2Performant la BVB la sfârşitul anului trecut. După finalizarea operaţiunii de majorare de capital, compania va începe programul de investiţii în al treilea trimestru al anului 2021.

2Performant are o capitalizare de piaţă de 35,3 milioane de lei.