UiPath, visul oricărui investitor: Investiţia de 1,6 milioane de dolari din 2015 valorează astăzi 3,5 miliarde de dolari, după şase ani. Creşterea de 220.000% eclipsează până şi iraţionalul bitcoin

Autor: Alex Ciutacu 15.02.2021

UiPath, fenomenul de RPA pornit de câţiva români într-un apartament din Bucureşti, s-ar putea dovedi unul dintre cele mai profitabile pariuri ale investitorilor din lumea fondurilor de venture capital.

Celei trei fonduri de venture capital care au investit în prima rundă de finanţare a UiPath s-au implicat în ceea ce pare că va deveni cel mai de succes pariu european din lumea capitalului de risc, întrucât investiţia ar urma să le livreze un randament de 220.000% când compania de RPA se va lista pe bursa americană, în perioada următoare, conform calculelor realizate de Sifted, un proiect editorial FT.

Fondul de investiţii Earlybird Digital East a condus în 2015 o rundă de finanţare de 1,6 milioane de dolari în ceea ce era atunci o companie românească mică şi puţin cunoscută, dar cu perspective mari. Ceilalţi doi investitori care au participat în această rundă sunt Seedcamp şi Credo Ventures.

Conform calculelor Sifted, cei trei investitori iniţiali au păstrat puţin peste 10% din companie, iar UiPath a fost evaluată recent la 35 de miliarde de dolari şi se îndreaptă spre bursă.

Astfel, investiţia de 1,6 milioane de dolari din 2015 valorează astăzi 3,5 miliarde de dolari, după şase ani, ceea ce ilustrează un randament de 220.000% sau un multiplu de 2.200x. Pentru comparaţie, bitcoin a livrat un multiplu de doar 100x din 2016 până astăzi.

„Este genul de tranzacţie la care visează fondurile de venture capital. (...) Pe bune, chiar am visat că trăiesc într-o lume în care noi am reuşit să intrăm în UiPath şi ăsta e mereu un vis plăcut”, a declarat pentru Sifted un reprezentant al unui fond de venture capital de top care nu a fost implicat în tranzacţie, dar îşi doreşte să fi fost.

Aceeaşi sursă a declarat pentru Sifted că doreşte să nu fie identificată după nume pentru că nu vrea să atragă atenţia asupra faptului că firma din care face parte „a ratat o oportunitate atât de mare”.

Cel mai de succes pariu european din lumea capitalului de risc

Piaţa investitorilor privaţi este una opacă, iar investitorii iniţiali din UiPath au refuzat să comenteze pentru Sifted, ceea ce îngreunează procesul de a identifica tranzacţia drept cea mai de succes din lumea capitalului de risc la nivel european.

Însă acest lucru este foarte probabil. Un investitor care s-a implicat mai târziu în UiPath susţine că nu apare în memoria recentă niciun pariu cu rezultate similare.

„Din ce ştiu eu, această investiţie iniţială este de departe cea mai profitabilă din istoria Europei în termeni de multiplu...nu mă pot gândi la niciuna care să o depăşească”.

Spotify, care a fost cea mai mare listare bursieră din Europa, s-a listat în 2018 la o evaluare de 26,5 miliarde de dolari, ceea ce a adus un randament de invidiat pentru investitorii care au intrat în prima rundă de finanţare – care s-a ridicat la 21,6 milioane de dolari