Global Payments şi BCR, în colaborare cu Mastercard şi Visa, au lansat o nouă aplicaţie de acceptare a plăţilor, care transformă telefonul într-un terminal de plată

Autor: Mircea Nica 16.02.2021

Global Payments (GP) şi BCR, în colaborare cu Mastercard şi Visa, au lansat o aplicaţie nouă de acceptare a plăţilor, GP Tom, care transformă telefonul mobil într-un terminal de plată, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii GP.

“Venim în întâmpinarea micilor comercianţi şi antreprenorilor cu o soluţie simplă şi rapidă, GP Tom. Îi încurajăm astfel să ofere clienţilor confortul plăţilor cu cardul, fără a fi necesară implementarea unui terminal adiţional, prin utilizarea propriilor telefoane mobile, într-un mediu certificat şi securizat, după ultimele standarde tehnice de siguranţă”, a transmis Cătălin Moise, Country Manager GP România.

Aplicaţia GP Tom permite comercianţilor să accepte plăţi cu cardul prin intermediul telefonului mobil, înlocuind terminalul clasic POS. GP Tom este compatibil cu toate telefoanele care au sistem de operare Android 8 şi un chip NFC încorporat.

„Mă bucur că putem oferi mediului antreprenorial din România, unul extrem de efervescent, o astfel de soluţie, care, practic, democratizează industria de plăţi. Aplicaţia poate eficientiza costurile de operare şi asigură o convenienţă unică, într-o perioadă extrem de provocatoare pentru micile şi marile afaceri. Plăţile cu cardul  cu dispozitive mobile dotate cu tehnologia NFC avansează rapid în România. Anul trecut, la BCR, peste 72% din numărul total de tranzacţii au fost realizate contactless. Prin urmare, instrumentele de acceptare la plată trebuie să evolueze rapid, oferind clienţilor răspunsuri-instant şi disponibilitate oriunde s-ar afla“, a transmis Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking, BCR.

Plata prin intermediul aplicaţiei se realizează prin introducerea sumei de plată, clientul aproprie cardul sau telefonul propriu de dispozitivul mobil al comerciantului, introduce PIN-ul doar pentru tranzacţiile de peste 100 lei, iar aplicaţia procesează plata, conectându-se la centrul de autorizare a plăţilor.

„ GP Tom transformă un smartphone sau o tabletă Android într-un dispozitiv de acceptare, minimizând astfel necesitatea investiţiilor în terminale hardware sau funcţii adiţionale.  Această soluţie reprezintă viitorul tranzacţiilor de tipul card-present”, a transmis Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia.

Conform legislaţiei în vigoare, pentru tranzacţiile de peste 100 lei este necesară confirmarea tranzacţiei cu un PIB. Aplicaţia GP Tom oferă o metodă suplimentară de securitate, prin intermediul unei tastaturi dinamice, care apare pe ecran şi prin care clientul introduce PIN-ul, au mai transmis reprezentanţii GP.

„Aplicaţia permite comercianţilor să acceseze rapid economia digitală, să prevină pierderile de vânzări şi să îşi îmbunătăţească fluxul de numerar prin acceptarea plăţilor contactless oriunde, oricând şi pentru orice sumă”, a transmis Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Tastatura dinamică a aplicaţiei face imposibilă copierea PIN-ului, în urma amprentelor lăsate pe ecran şi asigură astfel cel mai înalt nivel de securitate pentru consumator. Introducerea PIN-ului nu va fi necesară dacă plata cu telefonul se va efectua prin intermediul Google Pay sau Apple Pay, fiind suficientă autentificarea biometrică.