Plasamentul de 4,9 mil. lei încheiat la începutul săptămânii de Firebyte Games a ajuns la Bursă. Compania, sub simbolul FRB

Autor: Liviu Popescu 17.02.2021

Pe 16 februarie 2021 în sistemul bursei de la Bucureşti a fost procesat plasamentul de 4,9 mil. lei pe care dezvoltatorul de jocuri video Firebyte Games, companie controlată de societatea de intermediere BRK Financial Group, l-a încheiat pe 15 februarie. Astfel, în perioada următoare Firebyte Games va începe tranzacţionarea pe segmentul SMT al bursei locale, simbolul companiei fiind FRB. Firebyte urmează să fie prima companie din sectorul jocurilor video de la bursa locală, arată datele ZF. Potrivit celor mai recente date publicate, Firebyte Games a încheiat anul 2019 cu venituri de 1,6 mil. lei şi un profit net de 243.435 de lei.