Bit Soft, dezvoltator de soluţii software pentru industria ospitalităţii, estimează afaceri de 22,5 mil. lei în 2021, plus 20%, şi vrea să se extindă pe patru pieţe noi, printre care Marea Bitanie şi Austria. În cadrul Bit Soft lucrează o echipă de 80 de persoane

Autor: Alexandra Cepăreanu 18.02.2021

♦ În prezent, compania a deschis recrutările pentru posturile de software development şi suport tehnic.

Compania Bit Soft, care dez­voltă şi implementează soluţii IT pentru industria ospita­lităţii, cu prezenţă în nouă ţări printre care România, Franţa, Croaţia, Ungaria sau Maroc, şi-a bugetat afaceri de 22, 5 mil. lei pentru finalul anului în curs, în creştere cu 20% faţă de anul 2020, când compania a înregistrat o scădere de aproximativ 25% a cifrei de afaceri, pe fondul pandemiei de COVID-19.

„Am pornit la drum în 2020 cu o creştere a veniturilor estimată la 25% şi am încheiat anul cu o scădere. Cifra de afaceri în 2019 a fost de 23,9 mil. lei, iar în 2020 a ajuns la 18,8 mil. lei. Numărul solicitărilor venite din piaţă a crescut simţitor începând cu finalul anului trecut, astfel că ţinta pentru anul 2021 este o creştere de 20% faţă de 2020“, a spus pentru ZF Bogdan Stanciu, managing director în cadrul Bit Soft.