Investiţi în România! Adrian Sandu, Asociaţia Constructorilor de Automobile, care realizează afaceri de peste 25 mld. euro: În România putem atrage noi producători pentru sectorul auto. Acum căutăm un producător de jante din aluminiu

Autor: Bogdan Alecu 21.02.2021

♦ Potenţialul României de a atrage noi investiţii în sectorul automotive este unul ridicat, iar pe piaţa locală încă lipsesc producători care pot livra componente-cheie.

„În România ACAROM derulează încă din 2018 un program de sprijin al producătorilor de vehicule sau marilor furnizori de rang 1, de găsirea de componente necesare. Avem căutări în curs, lucrăm cu direcţiile de cumpărare ale marilor companii. Este un proces de durată. Spre exemplu jante din aluminiu – noi nu avem nicio companie care să producă local jante din aluminiu, dorim să vină un astfel de producător în România. Uzinele Dacia şi Ford de la noi, cele din Serbia sau Ungaria au nevoie de jante din aluminiu“, a spus Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

După problemele legate de pandemie şi lockdown, producţia auto locală şi europeană a fost afectată de lipsa componentelor electronice, în condiţiile în care furnizorii s-au reorientat către IT&C, domeniu care a crescut puternic pe timp de pandemie. În aceste condiţii, Dacia a oprit producţia în trei zile din februarie iar impactul s-ar putea extinde şi în martie.

„A intervenit şi criza componentelor electronice. Anumiţi producători auto au fost afectaţi de această criză. Estimările nu indicau o revenire atât de rapidă a pieţei auto şi comenzile de componente electronice au revenit la un nivel normal şi astfel a apărut criza care a afectat producţia. La nivel european deja s-a cerut atragerea unui producător de microcipuri în Europa dinspre China sau Taiwan pentru ca pe viitor să nu mai existe riscul unei astfel de crize“, a subliniat Adrian Sandu.

În acest an producţia va reveni pe un trend ascendent, având în vedere campania de vaccinare derulată la nivel mondial.

„Anul acesta vom produce aproape 500.000 de automobile, însă dacă în 2022 dacă nu vor apărea alte crize cu impact negativ şi nu vom mai avea opriri de producţie, vom trece de 500.000. Ford urcă foarte bine, Dacia a lansat noile modele, sunt toate şansele să depăşim pragul de jumătate de milion. Piaţa auto europeană se află în declin, însă scăderea vine în contextul în care şi pieţe mai sunt în lockdown precum Germania, Spania, parţial Marea Britanie, Franţa sau Italia. Este normal să existe o scădere când businessul nu se poate desfăşura normal. Odată ce oamenii se vor vaccina, ritmul va reveni la normal“, a explicat secretarul general al ACAROM.

Dacia şi Ford au produs anul trecut 438.107 de autoturisme, cu 10,6% mai puţine decât în 2019, cea mai mare parte din acestea fiind Dacia Duster, urmate de Ford EcoSport şi Puma, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Astfel, la Mioveni au fost produse în 2020 260.000 de autoturisme, în scădere cu 26% faţă de anul anterior, pauza de producţie din cau­za lockdownului din primăvară pu­nându-şi amprenta puternic asupra rezul­tatelor Dacia. Cel mai lovit model a fost Logan MCV, cu un declin de 50%, în con­diţiile în care acesta a şi fost scos din pro­ducţie în octombrie, odată cu trecerea la cea de-a treia generaţie a modelelor Logan şi Sandero.

Ponderea Duster a scăzut de la 75 la 70% în 2020, cu 183.300 de unităţi, volum cu 30% mai mic decât cel din 2019.

În acelaşi timp, fabrica Ford de la Craiova a produs 179.008 de autoturisme marca FORD EcoSport şi Puma, volum din care Puma reprezintă circa 80%. La Ford uzina a punctat o creştere de 27% datorită noului Puma. Însă, la Craiova în 2020 planul era ca americanii să asambleze 250.000 de maşini, însă planurile au fost date peste cap de lockdownul din primăvară, uzina fiind închisă timp de şapte săptămâni alături de piaţa europeană, care a scăzut cu 25% anul trecut.

Cifra de afaceri a industriei auto locale a scăzut cu 15% în 2020, de la peste 30 de miliarde de euro în 2019 la circa 25 mld. euro, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).