ALEPH STORY: De ce nu se pot fabrica vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în ţară. O discuţie cu Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF şi Ioana Răduca, head of content Aleph News

Ziarul Financiar 18.02.2021

ZF şi Aleph News, cel mai nou post de televiziune din România, vor avea în fiecare zi de la ora 18.00 pe zf.ro şi pagina de Facebook a ZF o discuţie legată de unul dintre subiectele importante ale zilei, indiferent că este politic, social, cultural, economic sau de business.

O discuţie cu Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF, şi Ioana Răduca, head of content Aleph News – ŞTIU.

 

Dana Ciriperu: Mi-am notat cele două declaraţii, să nu le zic în contradictoriu, cele două declaraţii din episoade diferite ale aceluiaşi film cu vaccinul. Prima declaraţie făcută de premierul Cîţu la începutul lunii februarie, el spune că România a avut o comunicare cu Comisia Europeană, vom încerca să producem vaccinul în România la Cantacuzino. Nu ştim ce vaccin vom produce dar asta este varianta pe  care mergem noi. Am început discuţiile, am fost întrebaţi dacă dorim, dacă avem capacitatea, am spus da. Aşteptăm răspunsul Comisiei Europene în acest sens. Aceasta a fost declaraţia lui Florin Cîţu la începutul lunii februarie. Zilele trecute patronatul producătorilor de medicamente din România prin vocea lui Dragoş Damian, director executiv al Primer şi CEO al producătorului de medicamente Terapia din Cluj spune clar: „nu se pot fabrica vaccinuri şi medicamente de ultima generaţie în ţară. Avem de recuperat un decalaj tehnologic de cel puţin 10 ani faţă de Europa Centrală.” Şi dă el nişte exemple legate de ce s-a întâmplat în industria, în zona producţiei de medicamente în ţările din jurul nostru. Ce s a întâmplat în România în ultimii ani.

Ioana Răduca: Probabil că nu am înţeles foarte clar declaraţia premierului. Domnia sa a spus da, dar nu ştim la ce a spus da. Dacă vrem, da, sau dacă putem, da. Că una este să vrei şi alta este să şi poţi. De vrut cred că este evident pentru toată lumea, îşi doreşte şi guvernul României şi simplul cetăţean şi mai ales, cred, oamenii care lucrează în continuare la Institutul Cantacuzino. Dacă putem, răspunsul mai degrabă cred nu îl are premierul ci mai degrabă m-aş uită la declaraţia lui Dragoş Damian, care şţie foarte bine cum arată piaţa din acest punct de vedere şi care spune un nu foarte hotărât. Să ne gândim aşa: Institutul Cantacuzino şi-a pierdut licenţa de producţie de vaccinuri în 2010. Asta înseamnă că a trecut mai bine de un deceniu de atunci. Între timp, la institut nu s-a mai întâmplat nimic în sensul în care nu s-a lucrat pentru modernizarea unei linii, nu s-a investit în acest sens. Abia acum punem această problemă. Eu când mă gândesc că e ca în cazul unei maşini pe care o ţii în faţa casei, în faţa blocului de ani de zile. Dacă nu ai mai pornit-o, oricât de bună ar fi fost ea la un moment dat, nu mai pleacă la prima cheie. Nu are cum. A stat, a ruginit, s-a degradat. Aceeaşi este situaţia şi cu Institutul Cantacuzino. În primul rând a pierdut foarte multe resurse umane. Gândeşte-te că mulţi dintre specialişţii pe care îi aveam la Institutul Cantacuzino în ultimii ani, pentru că nu mai aveau obiectul muncii, au preferat să facă pasul spre companiile private din zona pharma. Este normal, acolo provocarea profesională este mult mai mare pentru că oamenii aceia chiar fac cercetare, inovare şi producţie. De cele mai multe ori, evident, nu în România ci în străinătate. Probabil că premierului Cîţu îi place foarte mult istoria. Dacă stăm să ne gândim, Cantacuzino, asta înseamnă. În 1921, când a fost înfiinţat, el a fost institut de seruri şi vaccinuri. Produceam atunci serul antistreptococic şi serul antidizenteric, era o necesitate a perioadei respective. Acum ar fi fost frumos să fim din nou campionii Europei şi să fim noi producători de vaccin anticovid, dar lucrurile sunt mai sofisticate de atâta. Hai să ne gândim cum arată celelalte verigi din acest lanţ, că nu ajungi pur şi simplu la vaccin. În 1921, atunci când institutul reprezenta ceva nu doar în România ci întreagă Europa, există în cadrul institutului un laborator de medicină experimentală. Asta înseamnă că se făcea suficient de multă cercetare, să investea în această zona astfel încât să poţi ajunge să produci un vaccin sau un medicament. Nu mai este cazul acum. Mi am adus aminte de o statistică extrem de interesantă pe care am citit o recent şi care arată că noi, spre deosebire de polonezi, deşi investim mult mai puţini bani în cercetare, deşi avem mult mai puţini oameni care lucrează în cercetare, publicăm de 10 ori mai mult decât ei. Dar după ce te uiţi atent peste cifre constaţi că cei mai mulţi dintre cercetătorii noştri nu au lucrări care sunt acceptate în publicaţiile indexate la nivel internaţional şi apreciate şi recunoscute la nivel internaţional. Ci noi ne publicăm între noi. În reviste naţionale, ne dăm girul, eu ţi l dau ţie, Dana, îţi spun ce minunată este lucrarea ta. Tu îmi spui, vai, Ioana, este fantastică lucrarea ta. Ne batem frumos pe umăr. Raportul la hectar este minunat dar în esenţă nu reuşim nici ideii să producem cum produc cei din centrul şi vestul Europei.

Dana Ciriperu: Dacă am fi reuşit să producem în realitate ceva, aceeaşi industrie a medicamentelor din România nu ar fi ajuns în momentul de faţă să fie responsabilă cu doar 4% din consumul de medicamente din România, şi vorbim despre o piaţă foarte mare. În România, anul trecut, datele arată că cheltuielile pe medicamente în spitale şi în farmacii au ajuns la 18 miliarde de lei. Din acestea doar 4% ca valoare reprezintă medicamente fabricate în România, în condiţiile în care producătorii strigă de foarte mult timp că există nevoie de investiţii, că pot face retehnologizări, că sunt dispuşi să facă toate aceste demersuri dar în fine, au fost discuţii legate de taxa de clawback care i-a tras în urmă, din nou intervenţii ale statului, dar care nu au fost în folosul susţinerii industrii de medicamente şi ne-am trezit în plină pandemie de Covid-19 că avem nevoie de paracetamol, că avem nevoie de remdesivir, de mai ştiu eu ce alte medicamente. Cum facem să le producem în România? Şi dintr- odată vorbim despre vaccin produs în România în condiţiile în care aceleaşi date arată că deocamdată Europa Centrală şi de Est ca ansamblu nu are nici o fabrică care să poată să răspundă aceste nevoi de producţie sau măcar de ambalare a vaccinurilor. Au fost nişte informaţii legate de Serbia. Preşedintele acestei ţări spunea că ar putea Serbia să producă vaccinul rusesc.

Ioana Răduca: Construind o fabrică de la zero. Asta era declaraţia oficială.

Dana Ciriperu: Aceeaşi fabrică de la zero pe care şi Dragoş Damian, dacă îmi aduc aminte, spunea chiar la începutul pandemiei că ar avea nevoie de câteva zeci de milioane de euro din partea statului ca să poată să pună pe picioare o astfel de fabrică.

Ioana Răduca: Şi acum tot domnia sa avansa suma de 20 de milioane de euro ca fiind absolut necesară pentru ca Institutul Cantacuzino să înceapă să şi producă un tip de vaccin.

Dana Ciriperu: În tot timpul acesta, după această declaraţie a lui Florin Cîţu, în care aşteptăm răspunsul Comisiei Europene, nu a mai venit nimic, nicio altă informaţie din zona asta. Crezi că aşa rămânem? Cu declaraţia şi atât?

 

Ioana Răduca: Cred că la acest moment Comisia Europeană aşteaptă nişte lucruri concrete. Este un moment extrem de delicat atunci când vine vorba despre producţia de vaccinuri, un moment pe care îl simţim pe pielea noastră. Ştiu cât de greu se fac programările la imunizarea împotriva Covid-19 şi de data aceasta nu mai este de vină nici platforma STS, nici colonelul Gheorghiţă, ci pur şi simplu programările se fac în legătură directă cu vaccinul care ajunge la noi în ţară şi care, din păcate, în ultima perioadă, a ajuns în cantităţi din ce în ce mai mici. Dar nu pentru că am fi noi din România, ci pentru că asta se întâmplă peste tot, pe toată planeta. Este o problemă. Nu pot produce cei care sunt capabili să facă asta în cantităţi suficiente ca să răspundă cererii pe care o au în faţă la acest moment. Şi de aceea Comisia Europeană caută, evident, soluţii peste tot. Între timp, iată, francezii, care erau foarte încrezători că Sanofi Pasteur va reuşi să scoată un vaccin împotriva Covid, au recunoscut că nu au putut să facă asta. Dar nicio problemă, negociază astfel încât să producă, pentru că au această capacitate, un ser de la o altă companie. Deci este ceva concret cu care Franţa a venit la masă. Probabil că, Comisia Europeană aşteaptă acelaşi lucru şi de la noi, nu doar declaraţia domnului Cîţu, „da, vrem”. „Păi puteţi?” „Nu ştim dacă putem.” „Cam cât v-ar lua? Ce puteţi face acolo?” Pentru că nu neapărat producţia de vaccin este de luat în calcul. Gândeşte-te că sunt şi alte etape în procesul final de fabricare. Mă refer la etichetare, ambalarea vaccinului.  Sunt paşi absolut vitali, necesari, pe care este posibil să îi facem ceva mai rapid. Aici spuneau specialiştii că ar fi nevoie de un reglaj fin care ar dura doar câteva luni de zile şi am putea prelua o parte din aceste procese. Dar nu am mai auzit, cred că nici tu, nicio declaraţie în acest sens. Domnul premier Cîţu nu a mai revenit să spună: „m-am referit la asta, asta şi asta, putem face atât, guvernul României mai dă la Cantacuzino 2 lei şi 50 de bani. ”Şi nu aş vrea să uităm faptul că din 2017 Institutul a trecut de la Ministerul Sănătăţii la MAPN, tocmai în această idee, ca acolo să se facă toate calculele de care este nevoie astfel încât institutul, aşa cum o să găseşţi şi pe site, dacă vrei să te uiţi pe site-ul institutului, să fie revigorat din toate punctele de vedere şi activitatea lui reluată cât mai rapid. Au trecut trei ani de atunci, 10 decât institutul nu mai are autorizaţie de a produce vaccinari şi în afară de declaraţiile politice noi nu am mai primit absolut nimic.

Dana Ciriperu: Cu siguranţă institutul nu poate fi revigorat pe hârtie şi poate că dacă industria de medicamente ar fi fost o industrie strategică în România, în momentul de faţă discutam de pe o altă poziţie, poate chiar una de forţă.