Carrefour România şi-a majorat afacerile cu 3,6%, la 2,3 miliarde de euro anul trecut, iar online-ul cântăreşte tot mai greu. „Grupul beneficiază de o poziţie dominantă în România în zona de e-commmerce.“

Autor: Cristina Roşca 19.02.2021

În primele şase luni din 2020, vânzările platformei de comerţ online Bringo a grupului Carrefour au crescut de aproape opt ori faţă de perioada similară din 2019, arată datele publice, ajungând la 21,4 mi. lei (4,4 mil. euro).

Această perioadă cuprinde lunile de lockdown când comerţul online a explodat ca urmare a măsurilor anunţate de autorităţi, măsuri ce impuneau limitarea libertăţii de mişcare. Creşterea acestui segment a continuat şi în a doua parte a anului, devenind un canal important de vânzări, informaţie confirmată în raportul anual al Carrefour.

„Grupul beneficiază de o poziţie dominantă în România în zona de e-commmerce.“ Pe lângă Bringo, Carrefour are şi un magazin online propriu, rezultatele acestuia fiind înregistrate separat şi nefiind publice.

Grupul francez, unul dintre cei mai importanţi jucători din comerţul local după cifra de afaceri, şi-a majorat businessul total din România anul trecut cu 3,6%, până la 2,3 mld. euro. Creşterea ia în calcul şi dezvoltarea, respectiv deschiderile de magazine.

Carrefour a deschis anul trecut, an marcat de pandemie, 24 de magazine offline, de două ori mai puţine ca în 2019. Mai mult, francezii au închis mai multe unităţi decât au deschis în 2020, în total circa 30 de spaţii de vânzare, conform calculelor ZF.

La finalul anului trecut grupul avea local 369 de magazine dintre care 40 de hipermarketuri (sub brandul Carrefour), 193 de supermarketuri (Carrefour Market), 108 magazine de proximitate (Express) şi 28 de unităţi de tip cash&carry (Supeco).