Liber la vaccin. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Din martie se porneşte listă de aşteptare pentru persoanele care vor să se vaccineze în etapa a III-a

Autor: Petru Mazilu 20.02.2021

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, anunţă că vaccinarea persoanelor din etapa a treia ar putea începe în luna aprilie. De aceea, înscrierile în platformă pentru această etapă ar trebui să înceapă în martie, urmând a se realiza liste de aşteptare

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, susţine că înscrierile pentru etapa a treia a vaccinării ar putea începe luna viitoare. Vori fi liste de aşteptare şi apoi, în aprilie, primele persoane aflate în această etapă s-ar putea vaccina, a precizat Gheorghiţă.

„Probabil că în aprilie, undeva la jumătate lunii aprilie, vom începe şi a treia etapă de vaccinare. Vom pune în funcţiune la jumătatea lunii martie această listă de aşteptare, persoanele vor putea să se programeze. Să se înscrie pe acea listă de aşteptare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineri seara, la Digi24.

Listele de aşteptare de pe platforma de vaccinare vor fi deschise în funcţie de numărul de vaccinuri care vor fi livrate României.