Omul de afaceri Paul Hodiş din Zalău a cumpărat 46% din producătorul de echipamente Armax Gaz Mediaş de la fostul acţionar principal Mircea Simion Vescan

Autor: Roxana Rosu 22.02.2021

Firma Drilling Equipment Zalău, distribuitor de echipamente industriale controlat de Paul şi Lorena Hodiş, a cumpărat 46% din producătorul de echipamente pentru industria de petrol şi gaze Armax Gaz Mediaş, de la acţionarul principal, Mircea Simion Vescan, potrivit unui anunţ publicat la BVB.

Tranzacţia a vizat 2,8 milioane acţiuni, iar ultimul preţ de tranzacţionare la BVB, de luni dimineaţă, este de 2,3 lei/titlu. Valoarea estimativă a pachetului de acţiuni achiziţionat este de 6,4 milioane lei.

Înaintea vânzării, Mircea Simion Vescan deţinea 46,3% din capitalul social al Armax Gaz.

Compania a înregistrat în 2019 venituri totale de 31 milioane lei şi un profit de 2,8 milioane lei, dublu faţă de cel din 2018.

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, Drilling Equipment avea 14 angajaţi în 2019, venituri de 2,24 milioane lei şi o pierdere de 487.597 lei.

Paul Cristian Hodiş este proprietarul mai multor firme din Zalău şi a fost acţionar al echipei Volei Municipal Zalău.