Steven van Groningen, Raiffeisen Bank. Evoluţia cererii pentru credite a fost una bună în 2020, cu excepţia celor două luni de stare de urgenţă. Mă aştept ca trendul să continue în 2021

Autor: Claudia Medrega 27.02.2021

„Ce vedem acum din analiza portofoliului de credite cu ratele amânate este un comportament destul de bun al clienţilor care îşi reiau plăţile. Cam două treimi dintre clienţi îşi reiau plăţile şi revin la zi cu plata creditelor. Mai puţin de o treime dintre clienţi au dificultăţi la revenirea după expirarea moratoriilor. Cu aceştia banca ţine legătura şi le oferă soluţiile de restructurare pe care le avem. E un efort de ambele părţi, dar merită făcut“, susţine Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank.

Evoluţia cererii pentru cre­dite a fost una bună în 2020, cu excepţia celor do­­uă luni de stare de ur­genţă, iar acest trend ar pu­tea să continue în 2021, astfel că nu vom ve­dea o scădere a cre­ditării, anti­ci­­pează Steven van Groningen, pre­şe­­dinte & CEO Raif­fei­sen Bank.

„Suntem într-o perioadă marcată de multe incertitudini, dar cererea pen­tru credite creşte. Să vedem câte dintre ele vor fi aprobate pentru că şi partea de risc se adaptează permanent la evo­lu­ţi­ile pieţei. Cert este că nu mă aştept la evo­­luţii bruşte şi în nici un caz la o scă­dere a creditării“, a declarat într-un in­te­r­viu acordat ZF şeful Raiffeisen Bank.

Creditarea a continuat să crească în 2020, însă ritmul mediu a încetinit la 5,1% faţă de 7,6% în 2019, în condiţiile pandemiei de coronavirus.