Este oficial: Declaraţia 112 a fost publicată în Monitorul Oficial şi pe site-ul ANAF. Cum arată şi ce schimbări aduce

Autor: Alexandru Nanu 23.02.2021

♦ Declaraţia cuprinde şi prevederi speciale privind opţiunea distribuirii şi plăţii lunare a sumelor privind acordarea de burse private.



Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate a fost publicată sâmbătă, varianta electronică, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) după ce vineri seară a apărut în Monitorul Oficial.

Vineri seară a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 174 din 19.02.2021 Ordinului comun nr. 203/207/188 al MFP/MMJS/MS din 02.2021, valabil începând cu luna de raportare 01/2021.

ORDIN nr. 203/207/188/2021pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" a înlocuit declaraţia 112 şi instrucţiunile sale.

Noua declaraţia cuprinde modificările aduse prin Legile 296 şi 298/2020 cât şi a OUG 226/2020 şi OUG 3/2021.

Prevederile ordinului vizează modificarea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate în temeiul următoarelor acte normative:

Ca urmare a intrării în vigoare a actelor normative sus menţionate au fost efectuate următoarele modificări la D112:

  1. Personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor de prestări servicii prevăzute de O.U.G. nr. 3/2021, pentru care se aplică regimul fiscal specific veniturilor asimilate salariilor;
  2. Personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor de prestări servicii prevăzute de O.U.G. nr. 3/2021, pentru care se aplică regimul fiscal specific veniturilor asimilate salariilor, asigurat în sistemele proprii de asigurări sociale şi care nu are obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii.
  1. Salariat fără studii superioare, cu studii superioare şi vechime sub 1 an, asigurat în sistemele proprii de asigurări sociale şi care nu are obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii;
  2. Salariat cu studii superioare şi vechime peste 1 an, asigurat în sistemele proprii de asigurări sociale şi care nu are obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii;
  3. Salariat care beneficiază de indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, asigurat în sistemele proprii de asigurări sociale şi care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii;

d)  Salariat care beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. XI alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020, cu modificările şi completările ulterioare sau de indemnizaţia prevăzută de O.U.G. nr. 120/2020, cu modificările şi completările ulterioare, suportată din bugetul asigurărilor de şomaj, asigurat în sistemele proprii de asigurări sociale şi care nu are obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii;

e)  Salariat care beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 132/2020, cu modificările şi completările ulterioare, asigurat în sistemele proprii de asigurări sociale şi care nu are obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii;

f) Salariat care beneficiază de indemnizaţia prevăzută de O.U.G. nr. 147/2020, cu modificările şi completările ulterioare, asigurat în sistemele proprii de asigurări sociale şi care nu are obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii;