Virgil Popescu, ministrul Energiei: Romgaz negociază preluarea pachetului deţinut de Exxon în exploatarea din Marea Neagră

Autor: Alexandra Cepăreanu 23.02.2021

Producătorul de gaze Romgaz, se află în discuţii pentru preluarea a 50% din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

„Romgaz negociază preluarea pachetului de 50% al Exxon, să fie parte cu OMV Petrom pentru această exploatare din Neptun a gazelor din Marea Neagră. Romgaz are capacitatea să facă acest lucru, am avut discuţii. .Aş prefera ca Romgaz să intre în proiectul din Marea Neagră”, a spus Virgil Popescu, ministrul Energiei în cadrul videoconferinţei ZF Power Summit 2021.

În ceea ce priveşte listarea la bursă a Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai profitabilă companie de stat din România, ministrul Energiei a adăugat că Hidroelectrica are nevoie de capitalizare, iar listarea la bursă este un adintre cele mai bune opţiuni. 

„Stadiul este blocat în parlament, de vechiul parlament care a suspsendat absolut orice. Am aprobat proiectul de lege de aprobare a abrogării legii pentru a putea continua procesul. Cred că este în senat. Susţin listarea la bursă a companiei, am continuat paşii anul trecut şi abia aştept ca această lege să fie abrogată. Bursele, în special pe zona de energie şi regenerabile au crescut. Hidroelectrica are nevoie de capitalizare, vorbim de proiecte de energie regenerabilă care au nevoie de finanţare.”

Alte declaraţii:

Am stabilit să avea discuţii pentru fiecare proiect pe care îl are Hidroelectrica şi să facem cumva să finalizăm aceste proiecte. Pentru că este un plus atât pentru mediu cât şi pentru sistemul energetic naţional.

Dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale este o prioritate. Sunt deja aproximativ 1 miliard de euro alocaţi, iar 250 milioane de euro sunt deja pe un call lansat de proiecte. Va uma probabil un nou call. 

Electrica trebuie să fie mai activă, nu avem pachet majoritar dar avem un cuvânt de spus, prin deţinerea pachetului de 48% din acţiuni. Trebuie să fie mai agresivă în piaţă, trebuie să intre şi în Moldova, trebuie să intre şi în piaţa gazelor naturale, dar trebuie să se diversifice şi în zona de regenerabile sau să facă contrucţii noi, pentru că are fonduri.

Mandatele companiilor deţinute de stat sunt legate de investiţii. Dar nimeni nu a făcut o evaluare a indicatorilor legat de investiţii. Am luat contractele iar acum sunt în evaluare, pentru a vedea gradul de realizare a investiţiilor. Analizăm ce este trecut în aceste contracte şi în funcţe de gradul de îndeplinire a acestora vom vedea dacă sunt necesare schimbări. Principalul obiectiv ar trebui să fie să transformăm această oportunitate într-una de dezvoltare a României.

Bani sunt, dar trebuie să existe proiecte. Companiile de stat au nevoie de manageri şi echipe pe fiecare proiect în parte, asa cum se întâmplă în firmele private.

România este producător de gaze natural, avem nevoie de aceasta pentru a face tranziţia de la gaz la cărbune. Energia regenerabilă e necesară dar pe lângă ea este nevoie de întregul mixt energetic – cărbune, gaz, pentru că nu ştii când ai nevoie. O să avem un mixt în companiile mici, dar companiile mari vor rămâne aşa. Mi-aş dori ca Hidrolectrica să rămână o companie verde.

Avem hidro, gazul şi cărbunele care sunt elemente ce echilibrează sistemul energetic naţional. Putem vorbi despre capacităţi de stcoare care, puse în paralel cu nuclearul, pot ajuta această parte de energie nucleară. 

În planul naţional de energie avem şi un procent de energei regenerabilă de 37% pe care ni l-am asumat. Avem să contruim entitatea 3 şi 4 de la Cernavodă, ceea ce înseamnă dublarea capacităţii de energie electrică.

Vrem să facem modificări şi la legea offshore eolian. Să vedem ce se întâmplă cu cablul care va alimenta, ce se întâmplă când trece prin perimetre de gaze.

Tema de actualitate a fost despre problemele din Valea Jiului. S-au rezolvat pe termen scurt, dar trebuie găsită soluţia pe termen lung, trebuie reorganizat complexul energetic Hunedoara. 

Piaţa liberalizării pieţei de energie – noutatea este să vedem factura lunii februarie. Vreau să văd că factura lunii februarie conţine acel discount, pe care funizorii s-au angajat să îl ofere, pentru că astfel îmi dau seama de buna credinţă a furnizorilor sau dacă trebuie să reglementăm legislativ. Dacă merge bine acum înseamnă că piaţa merge aşa cum ne-am propus, oamenii nu mai sunt puşi pe drumuri, pot accepta cea mai bună ofertă a furnizorului sau pot alege alt furnizor. Vom face şi o nouă evaluare - dacă acest lucru se întâmplă, cu discountul -  în luna a 5-a, pentru a vedea câţi oameni au trecut din piaţa serviciului universal în piaţa concurenţială. Circa 70% din clienţi sunt mulţumiţi de actualul furnizor, ceea ce este un reper. 

În prezent, România nu are strategie pe hidrogen. Lucrăm pentru a face strategie naţională de hidrogen . Vorbeam să centralizăm toate proiectele pe hidrogen. Vom începe să ne ocupăm de această strategie pe hidrogen.