ZF Power Summit 2021: Oana Ijdelea, partener Ijdelea Mihăilescu: Am deschis drumul cu Black Sea Oil & Gas, dar ne uităm deja la proiecte foarte interesante care pot fi dezvoltate pe ce am construit în Marea Neagră

Autor: Miruna Diaconu 23.02.2021

Infrastructura deja dezvoltată de americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) în largul Mării Negre, la peste 120 de kilometri de ţărm în vederea extragerii şi transportului primelor molecule de gaz nou, poate fi folosită pe termen lung ca punct de plecare pentru proiecte care se înscriu în logica tranziţiei energetice, spune Oana Ijdelea, partener al casei de avocatură Ijdelea Mihăilescu.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul celei de-a zecea ediţii a ZF Power Summit 2021. Dacă planurile se vor concretiza, acesta ar reprezenta primul model de business local, construit pe zona convenţională a energiei, dar care are şanse de reintegrare în zona de energie solară, eoliană offshore sau de hidrogen, toate parte a tranziţiei spre energia verde.

„După ce am deschis drumul cu acest proiect (BSOG – n.red.), uitându-ne în contextul Green Deal, proiecte foarte interesante pot fi dezvoltate construindu-se pe baza unei infrastructuri existente. Există în acest moment premisele realizării unor asemenea proiecte pentru început la scara mică. Important este că ele pot fi dezvoltate pentru proiecte de gaze deja existente. De preferat ar fi ca aceste proiecte să aibă legislaţie specială”, a mai spus Oana Ijdelea.

Casa de avocatură a asistat întreaga investiţie a BSOG în Marea Neagră, proiect care deja a generat finanţări de 600 de milioane de dolari, primele molecule urmând să ajungă la ţărm în toamna acestui an.

Nici acum însă, legea offshore nu este modificată, existând însă semnale pozitive în acest sens. De altfel, Oana Ijdelea a precizat că este absolut necesară revizuirea legii dacă România îşi doreşte continuarea investiţiilor din Marea Neagră.

„Aş corecta neajunsurile din legea offshore a gazelor în aşa fel încât să se poată capitaliza această sursă importantă. Mai departe însă, aş crea un cadru extrem de coerent şi eficient în ceea ce priveşte energiile regenerabile.”

Oana Ijdelea a mai precizat că respectarea angajamentelor făcute de stat în faţa investitorilor este esenţială pentru atragerea investiţiilor pe termen lung, altfel, proiecte de anvergură, aşa cum sunt Marea Neagră sau noile proiecte de energie verde, nu au cum să meargă mai departe.

„Cred că de la aceste principii, adică respectarea angajamentelor şi predictibilitate, trebuie să plece toate discuţiile cu privire la stabilirea unui nou cadru legislativ. “