Zsofia Beck, Partner, Boston Consulting Group, Budapest office: Liberalizarea pieţei este un pas bun făcut de România, iar pe lânga acest lucru, România are resurse şi o poziţie bună

Autor: Miruna Diaconu 24.02.2021

Zsofia Beck, Partner, Boston Consulting Group, Budapest office, spune că liberalizarea pieţei energiei este un pas bun făcut de către România, iar pe lângă acest lucru, ţara noastră are avantaje precum resursele şi poziţia.

„Autorităţile din România trebuie să ia foarte în serios această tranziţie, pentru că altfel veţi rămâne în urmă, majoritatea ţărilor au o strategie de neutralitate climatică, şi-au stabilit o cale.Liberalizarea pieţei este un pas bun făcut de România, iar pe lânga acest lucru, România are resurse şi o poziţie bună. Aveţi multe lucruri la îndemână, e nevoie de un cadrul legislativ şi de cum va reuşi să se încadreze într-un timp rezonabil”, spune Zsofia Beck, în cadrul videoconferinţei ZF Power Summit.

​Alte declaraţii:

♦ Avem avantajul să lucrăm pentru o companie aşa mare, acest lucru îţi oferă perspectivele la nivel internaţional. Implementarea tranziţiei către energia verde diferă de la ţară la ţară, în CEE mizăm mai mult pentru energia nucleară. Cehia şi Polonia implementează noi tipuri de reactoare nucleare.

♦ În ceea ce priveşte energia regenerabilă, poziţia faţă de aceasta depinde de la geografie la geografie, este clar că moemtan gazul nu poate fi exclus, iar România are avantajul că ajută UE să nu fie atât de dependentă de gazul rusesc.