De câţi bani ai nevoie pentru a intra în „clubul 1%” al celor mai bogaţi oameni din lume

Autor: Eduard Ivanovici 27.02.2021

Suma de care ar avea nevoie o persoană pentru a intra în clubul celor mai bogaţi 1% oameni din Statele Unite este de aproximativ 4,4 milioane de dolari, în timp ce Singapore, Elveţia şi Monaco implică sume de aproximativ 3, 5 şi, respectiv, 8 milioane de dolari, potrivit Bloomberg, care citează compania de consultanţă Knight Frank.

Datele reuşesc să surprindă din plin diferenţele de avere pe care le-a accentuat pandemia. „Punctul de intrare” pentru cei mai bogaţi 1% din Monaco este de 400 de ori mai mare decât în Kenya, ultima ţară din clasamentul realizat de Knight Frank.

Banca Mondială estimează că 2 milioane de oameni din Africa au căzut în sărăcie de-a lungul crizei generate de COVID-19. Între timp, cei mai bogaţi 500 de oameni la nivel global au raportat o creştere a averii de 1.800 de miliarde de dolari în 2020.

SUA înregistrează cel mai mare număr de ultra-bogaţi, chiar dacă regiuni precum China şi Hong Kong s-au bucurat de creşteri semnificative în ultimii ani. Principalii miliardari ai regiunii valorează în total 2.700 de miliarde de dolari, de trei ori mai mult decât în 2016.

Confederaţia de ONG-uri Oxfam spune că averea cumulată a celor mai bogaţi 10 oameni din lume a ajuns la 540 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de coronavirus, suficient pentru a plăti pentru vaccinarea întregii populaţii a planetei.

CEO-ul Amazon Jeff Bezos, fondatorul Tesla Elon Musk şi fostul şef Microsoft Bill Gates au împreună o avere netă de 502 miliarde de dolari, mai mult decât produsul intern brut (PIB) al Austriei.