Topul celor mai creditate judeţe la final de 2020. Bucureşti-Ilfov conduce detaşat, urmat de Cluj şi Timiş. Primele trei judeţe au jumătate din soldul total al creditelor

Autor: Mircea Nica 25.02.2021

♦ Soldul creditelor din primele trei judeţe din top, pentru companii şi populaţie, în lei şi valută, la finalul lui 2020, reprezintă aproape jumătate din soldul total al creditelor de la finalul anului 2020 ♦ Judeţul Constanţa a urcat o poziţie în clasament, ajungând pe locul cinci, lăsând judeţul Iaşi pe poziţia a şasea, în ciuda unei creşteri de 5,7% a soldului.

Bucureşti-Ilfov conduce clasa­men­tul celor mai creditate 10 judeţe la final de 2020 cu un sold al finanţărilor pentru companii şi populaţie, în lei şi valută, de peste 108 mld. lei, fiind urmat pe podium de ju­de­ţe­le Cluj şi Timiş, po­trivit da­te­lor BNR.

Soldul credi­telor pen­tru popu­laţie şi com­panii, în lei şi valu­tă, de la finalul anu­lui 2020 din Bucu­reşti-Ilfov a ajuns la o pon­dere de 39,3% din soldul total al cre­di­telor în valoare de 275,43 mld. lei. Com­pa­rativ cu sol­dul înre­gis­trat la finalul anu­lui 2019, soldul cre­di­te­lor din Bucu­reşti şi Ilfov a crescut anul trecut cu 5,8%.