Premierul Cîţu, despre tulpina britanică: În România este oarecum sub control, nu vedem efecte devastatoare

Autor: Gabriel Pecheanu 25.02.2021

În România, tulpina britanică este „oarecum sub control”, nu sunt efectele „devastatoare”, spune premierul Florin Cîţu, care apreciază, referitor la scenariile INSP, că „realitatea a fost de fiecare dată mai bună”.

„Deocamdată în România vedem că tulpina britanică este oarecum sub control. Nu vedem efectele devastatoare. În Marea Britanie dimanica a fost foarte activă. Nu vedem aşa ceva în România”, afirmă Florin Cîţu.

El trage un semnal de alarmă cu privire la respectarea regulilor de protecţie sanitară, afirmând că nu este momentul pentru relaxare.

„Discutăm cu specialiştii INSP. Realitatea versus scenarii: realitatea a fost de fiecare dată mai bună decât scenariile”, adaugă premierul.