Hidroelectrica vrea să dezvolte cu austriecii de la Verbund un proiect de producere, transport şi vânzare a hidrogenului verde. Transportul, pe Dunăre către ţări precum Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, companie evaluată la circa 26 de miliarde de lei, convoacă acţionarii pe 29 martie 2021 pentru a aproba un memorandum cu austriecii de la Verbund, producător de energie electrică, pentru dezvoltarea în comun a proiectului “Green Hydrogen @ Blue Danube” de producere, transport şi vânzare a hidrogenului “verde”.
Ce presupune “Green Hydrogen @ Blue Danube”:
Producţia de hidrogen “verde” prin electroliza apei la scară largă în România, utilizând un mix de energie verde (eoliană off grid şi hidro on-grid).
Transportul hidrogenului pe Dunăre către utilizatori din ţările programului Transnaţional Dunărea Interreg, precum Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Muntenegru, Serbia, Moldova, Ucraina. “Transport low-cost pe Dunăre, prin intermediul unei flote dedicate de barje-tanc (atât cu propulsie cât şi fără propulsie, propulsia fiind tot “verde”).
Implementarea infrastructurii necesare pentru utilizarea hidrogenului în statele membre participante, de-a lungul Coridoarelor Reţelei trans-europene de transport (TEN-T).
Hidroelectrica menţionează că valoarea concretă a obiectivului de investiţie va fi stabilită pe baza studiului de fezabilitate care va fi aprobat de organele de conducere a corporativă a partenerilor.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, dar şi cea mai aşteptată listare la Bursa de VAlori Bucureşti, a încheiat anul 2020 cu un profit net de 1,45 mld. lei, în creştere cu 4,8% faţă de anul precedent, dar cu venituri în scădere cu 8,7%, la 3,9 mld. lei.
Statul român prin Ministerul Energiei are 80% din Hidroelectrica, în timp ce restul de 20% îi revin Fondului Proprietatea.