Ce spune BNR despre faptul că Revolut a primit licenţă bancară în România: Pentru România, Revolut Bank a fost notificată numai pentru preluarea de depozite şi de alte fonduri rambursabile, iar depozitele clienţilor sunt garantate în limita a 100.000 euro

Autori: Claudia Medrega , Roxana Rosu 06.03.2021

♦ Revolut are două entităţi autorizate în Lituania, iar în România acţionează în urma notificării BNR de către autoritatea de supraveghere care i-a acordat licenţa - Banca Lituaniei. Cele două entităţi sunt: Revolut Bank UAB şi Revolut Payments UAB ♦ În privinţa garantării, se aplică schema de garantare europeană, şi în principiu Fondul de garantare a depozitelor din Lituania este cel implicat, conform BNR.

Revolut, aplicaţia financiară cu peste 15 milioane de utilizatori în întreaga lume, a primit licenţă bancară în România, ceea ce face ca depozitele clienţilor să intre sub protecţia Schemei Europene de Garantare a Depozitelor, în limita a 100.000 euro.

„Revolut are două entităţi autorizate în Lituania, iar în România acţionează în urma notificării BNR de către autoritatea de supraveghere care i-a acordat licenţa - Banca Lituaniei. Cele două entităţi sunt: Revolut Bank UAB şi Revolut Payments UAB. Revolut Bank UAB este instituţie de credit (bancă) care acţio­nează în baza paşaportului european, exercitarea dreptului de liberă prestare a serviciilor. Pentru România, Revolut Bank a fost notificată numai pentru preluarea de depozite şi de alte fonduri rambursabile. Revolut Payments UAB este o instituţie emitentă de monedă electronică, care acţionează pe paşaport şi în România în baza notificării Băncii Lituaniei pentru mai multe activităţi“, potrivit informaţiilor BNR.