Călin Ile, preşedintele FIHR: Primele semne de revenire ale turismului vor apărea încă de anul acesta, estimez că 2021 va fi mai bun decât 2020 cu circa 25%

Autor: Miruna Diaconu 02.03.2021

♦ Revenirea totală a turismului la nivelul din 2019 este estimată în 2024, dar odată cu încetarea pandemiei, turismul va fi mult mai responsabil şi puternic digitalizat faţă de 2019.

Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), spune că primele semne ale revenirii turismului se vor vedea anul acesta, iar el speră ca anul acesta industria să recupereze circa 25% din scăderile înregistrate anul trecut. Chiar dacă nu poate fi vorba de o revenire totală, ci una treptată, semnele se arată a fi unele bune.

„Primele semne de revenire vor apărea încă de anul acesta, deşi despre o revenire totală la nivelul din 2019 nu poate fi aşteptată înainte de 2024. Vorbim despre o revenire în etape, estimez că anul acesta va fi mai bun decât 2020 cu circa 25%, adică vom recupera mai puţin de jumătate din pierderea înregistrată anul trecut. Urmează ca în 2022 şi 2023 să recuperăm restul, astfel încât în 2024 să revenim la nivelul din 2019”, spune pentru ZF Călin Ile, preşedintele FIHR.